GHIDISM PE PLAIURI BISOCENE

CURS DE BAZĂ LA BISOCA

Activităţile şi ocupaţiile din timpul liber, dozate raţional, au efect tonic, reconfortant, asupra organismului copilului şi contribuie la dezvoltarea personalităţii acestuia. Alături de familie, grădiniţa si şcoala trebuie să găsească soluţiile optime pentru ca timpul liber să însemne pentru preşcolari şi şcolari destindere, dezvoltare, distracţie, să ofere ocazii ca tot ceea ce aceştia află în procesul de învăţământ să se sedimenteze, să se completeze, să capete sens şi temeinicie prin legătura cu viaţa reală, cu acţiunile practice.
Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România (AGGR) îşi propune să ofere asemenea prilejuri. Este o asociaţie cu profil educativ nonformal, deschisă copiilor, tinerilor şi adulţilor, care pune accent pe dezvoltarea întregului potenţial al acestora. Ghidismul este o mişcare internaţională al cărei fondator este Lordul Robert Baden-Powell.
”Metoda noastră de formare este mai mult de a educa decât de a instrui: a oferi jocuri şi activităţi care nu numai că sunt atractive, dar educă moral, mental şi fizic copiii şi tinerii.” (Lordul Robert Baden-Powell, 1918)
Ghidismul oferă o alternativă educaţională prin care copiii, tinerii şi adulţii, în special fetele şi femeile, au posibilitatea:
· să îşi dezvolte încrederea şi aprecierea de sine;
· să înveţe să coopereze şi să lucreze în echipă;
· să se adapteze flexibil schimbărilor;
· să îşi dezvolte un sens al identităţii şi al apartenenţei;
· să dezvolte un sistem eficient de relaţii tânăr-adult;
· să îşi creeze un sistem propriu de valori;
· să înveţe din experienţa altora.
Voluntariatul se adresează oricui, pentru că „dacă aşteptăm să trăim într-o lume mai bună trebuie să contribuim la crearea ei. Pentru a fi schimbarea pe care ne-o dorim în lume.” (Mahatma Ghandi)
Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România este o asociaţie non-profit.
Asociaţia este formată din membri voluntari, a căror activitate nu este remunerată. O persoană este voluntară în măsura în care realizează o activitate din proprie iniţiativă în folosul altei persoane, unei instituţii sau comunităţii în care trăieşte, fără a urmări un câştig material (financiar).
Oricine poate fi voluntar. A fi voluntar nu înseamnă numai să oferi, ci şi să câştigi experienţă într-un anumit domeniu, să te distrezi, să îţi faci noi prieteni, să te simţi util în societatea în care trăieşti, să răspunzi unor provocări.
Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România este o asociaţie apolitică.
Asociaţia nu se va afilia nici unei formaţiuni politice. Membrii sunt însă încurajaţi să ia cunoştinţă de existenţa şi de activitatea formaţiunilor politice la nivel local, naţional şi internaţional.
Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România este deschisă tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor, fără deosebire de naţionalitate, credinţă, rasă sau altfel de discriminări.
Oricine poate fi membru al Asociaţiei Ghidelor şi Ghizilor din România: copil, adult, bărbat, femeie, persoane angajate sau şomeri, persoane cu handicap, persoane care au copii sau alte responsabilităţi etc. Asociaţia oferă membrilor săi oportunitatea de a întâlni persoane cu mentalităţi, culturi, religii diferite, de a accepta aceste diferenţe şi de a învăţa unii de la alţii.

Activitatea membrilor este benevolă

Activitatea se desfăşoară din propria voinţă a unui individ.
În perioada 26- 29 iulie 2010 a avut loc la Bisoca cursul de formare al viitorilor lideri de unităţi de ghizi, un număr de 21 educatoare, învăţători şi profesori din judeţul Buzău. Cele trei formatoare din cadrul Asociaţiei Ghidelor şi Ghizilor din România, Georgescu Cristina, Fuştei Maria şi Şomoiag Lucia, au prezentat aspecte teoretice, dar şi practice, activităţi şi jocuri specifice ghidismului, toate acestea fiind desfăşurate într-un cadru atractiv şi un peisaj de basm. Activităţile au fost interesante şi antrenante, iar Jocul Mare i-a ajutat pe cursanţi să cunoască oameni deosebiţi şi locuri minunate. Ne-am bucurat de sprijin deosebit din partea Preotului Prof. Dr. Milea Mihail, al Primăriei Bisoca şi al conducerii Şcolii de Arte şi Meserii Bisoca, care ne-au asigurat cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea acestui curs. Organizatorii cursului s-au bucurat de sprijinul D-rei Comisar Internaţional Medeea Neguţescu şi al D-nei Comisar pe Relaţiile de Comunicare Emilia Stana.
Pentru reuşita cursului şi bucuria de a fi împreună am invitat alături de noi doi lideri ghizi cu experienţă: Paraschiv Alina şi Bîrsan Marius.
Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România oferă multiple posibilităţi fetelor şi femeilor de a căpăta încredere în propriile lor capacităţi şi calităţi, de a-şi găsi propriul drum în viaţă şi de a-şi asuma responsabilităţi în comunitatea în care trăiesc. Dorim succes în activităţile ghidiste tuturor liderilor de unităţi şi tuturor membrilor în asociaţie!

Articol trimis de: Lucia Şomoiag - prof. pt înv preşc. la GPN nr. 18 Buzău şi Maria Fuştei - director la GPP nr. 6, Buzău

PAROLES, PAROLES

Şcoala cu clasele I-VIII “P.H. Zangopol’ din Buzău a organizat concursul de limba franceză “PAROLES, PAROLES”, adresat elevilor din clasele care studiază această limbă la un nivel debutant, având ca scop major atragerea micilor învăţăcei în a descurca tainele unei limbi de circulaţie internaţională.
Acest concurs s-a desfăşurat în perioada 24-25 mai şi a avut următoarele obiective:
- Stimularea elevilor aflaţi la un nivel debutant pentru a învăţa vocabularul limbii franceze;
- Învăţarea unei limbi straine prin mijloace inedite care să atragă elevii în activităţ specifice vârstei şi preocupărilor acestora prin realizarea unor desene;
- Asigurarea dezvoltării intelectuale şi socio-afective a elevului ;
- Participarea la formarea de competenţe plurilingvstice şi pluriculturale ;
- Crearea de contexte atractive de învăţare pentru elevi;
- Diversificarea metodologiei de învăţare la nivelul clasei ;
- Promovarea respectului pentru cultura ţărilor europene;
- Asigurarea creşterii interesului pentru limba franceză şi pentru limbile străine, în general
Concursul a avut două secţiuni:
1.Concursul de cuvinte la care care elevii au avut drept sarcină traducerea unui anumit număr de cuvinte extrase din lecţiile din manual.
2. Expoziţie de desene şi lucrări (construcţii) cu tema “LA TOUR EIFFEL”, în cadrul căreia elevii şi au prezentat desenele şi lucrările ce au reprezentat acest simbol al Parisului. Elevii care au avut rezultate foarte bune la proba scrisă şi cei care au avut desene deosebite au primit premii şi diplome.

Prof. Cristina Chenaru

VERS SI POEZIE DE ZIUA COPILULUI

VACANŢA MARE

A venit vacanţa mare
În straie de sărbătoare.
Să ne veselim, copii,
Că ne-aduce bucurii:

Zile lungi, pline de soare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fructe coapte şi zemoase,
Fluturaşi şi flori frumoase.



1 IUNIE

Un copil e o minune -
Cea mai mare de pe lume -
Să păstrăm curată lumea
Ca să ocrotim minunea!

1 Iunie-i zi mare,
Este zi de sărbătoare,
E ziua copilului
De pe-ntinsul globului.



VARA

Dragă vară, te prefer
Pentru că mă simt lejer:
Zburd cât e ziua de mare
Şi mă bucur de-al tău soare.

Nu am teme, nici probleme,
Fac cu bicicleta scheme,
Mă joc, nu mă plictisesc
Şi de-aceea: ,,TE IUBESC!”.


MĂRCULESCU IOAN ANDY

clasa a II-a B (înv: Romica Andrei)
Şcoala cu cl.I-VIII „Ep. Dionisie Romano”, Buzău

PS: Pentru creaţiile sale, micul poet a fost premiat de IJP Buzău.

EU - DIN PERSPECTIVA EDUCAŢIEI INCLUZIVE

Era în 2002 când am fost desemnată să particip la un curs de formare complementară, organizat de CRIPS Bucureşti, care avea ca tematică introducerea practicilor incluzive în şcoli. Era o „direcţie” relativ nouă în domeniul educaţiei şi, ca urmare, nu se ştiau prea multe despre asta.

Atunci am auzit pentru prima dată termenul de „şcoală incluzivă”, dar şi alţi termeni ca: cerinţe educative speciale, dizabilităţi, educaţie incluzivă, etc.

Totul era atât de nou…eram bulversată. Formatorii veneau din diferite domenii: educaţie, sănătate, protecţie socială, politici educaţionale, etc. şi fiecare avea multe de spus, iar eu ascultam şi încercam să înţeleg, să reţin, să învăţ. S-au perindat prin faţa noastră mulţi oameni de valoare în cele 9 zile, dar pot spune că cel mai mare impact – dacă pot spune aşa – l-a avut asupra mea DOAMNA Ecaterina Vrăsmaş. Vorbea cu atâta dăruire despre tot ceea ce făcuseră domnia sa şi echipa de la RENINCO pentru incluziunea în şcoala de masă a copiilor cu C.E.S., despre ceea ce putem face noi în şcolile unde ne desfăşurăm activitatea, despre cât de importantă este schimbarea de mentalitate în şcoala românească, despre şanse egale în educaţie, despre şcoală pentru toţi, încât nici nu mi-am dat seama când au trecut cele 3 ore de curs. Pot spune că aceste 3 ore de curs – în mod special – mi-au schimbat viaţa, mi-au schimbat modul de a gândi, mi-au schimbat modul de a lucra cu copiii, au dat un alt curs anilor ce au urmat.

Însufleţirea cu care ne-a vorbit m-a făcut să vreau să aflu mai multe despre acest nou concept de „şcoală incluzivă – şcoală pentru toţi”.

Nu pot spune că a fost uşor. Au urmat ani de muncă efectivă, zeci de ore de cursuri (m-am înscris la toate cursurile de care aflam şi despre care credeam că mă pot ajuta să îmi completez cunoştinţele, să acopăr lipsa de experienţă, să rezolv problemele pe care le întâmpinam în activitatea directă cu elevii, cu părinţii acestora).

Lucrând în una din primele şcoli declarate ca fiind incluzive din oraş, pot spune că am învăţat „pe viu”, m-am format „la locul de muncă” – cum se spunea în vremurile de dinainte de ’89.

Cel mai uşor a fost să schimb atitudinea elevilor mei faţă de persoanele cu dizabilităţi, faţă de copiii cu C.E.S. I-am implicat în activităţi comune cu astfel de copii aflaţi în centre speciale, cu care am încheiat parteneriate educaţionale, dar şi activităţi comune cu copiii cu CES din clasa integrată în şcoala noastră. Ei mergeau acasă şi le vorbeau părinţilor lor despre aceste activităţi şi astfel impactul se extindea treptat-treptat şi asupra comunităţii.

I-am implicat pe copii şi pe părinţii lor în activităţi de volutariat/sprijin a copiilor din centrele de zi care se înfiinţaseră în cartier, a persoanelor vârstnice aflate în centre de asistenţă socială, am făcut excursii împreună cu copiii cu deficienţe de auz, am făcut ore de activităţi remediale cu copiii care întâmpinau dificultăţi de învăţare şi i-am implicat şi pe colegii lor să îi sprijine. Nu cred că are rost să înşir tipurile de activităţi desfăşurate în toţi aceşti 8 ani ce au trecut. Pot spune doar că toate acestea au venit normal, generate de nevoia de a rezolva diverse situaţii-problemă pe care le sesizam în lucrul direct cu copiii, validând - dacă pot spune aşa – motto-ul cursului care îmi schimbase modul de a fi ca dascăl: COPIII CARE ÎNVAŢĂ LA ŞCOALĂ ÎMPREUNĂ, ÎNVAŢĂ SĂ TRĂIASCĂ ÎMPREUNĂ.

Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile dacă noi, cei implicaţi – cadre didactice, elevi, părinţi, consilieri, psihologi, comunitatea locală - nu am fi acţionat ca o echipă.

Între timp, lucrurile au început să se schimbe la nivelul întregului sistem de educaţie. Bulgărele de zăpadă pe care l-au aruncat cei care au fost pionierii acestei direcţii a crescut, s-a consolidat, a antrenat în drumul său tot mai mulţi oameni şi, acum, după atâţia ani, privind în urmă, pot spune că educaţia incluzivă este unul din puţinele lucruri bune care s-au întâmplat în învăţământul românesc în toţi aceşti 20 de ani de reforme şi căutări.

Când am primit atestatul în urma absolvirii cursului organizat de CRIPS Bucureşti, doamna Ecaterina Vrăsmaş mi-a scris pe verso: „Succes şi curaj să continuaţi, pentru că merită…şi pentru că meritaţi.”

Pot spune cu mâna pe inimă: a meritat şi merită în continuare efortul!

Prof. pt. înv. primar, Romica Andrei

PRIMĂVARA SATULUI

23 Aprilie 2010 Săhăteni
zi de mare sărbătoare a creştinătăţii

– SFÂNTUL GHEORGHE –
FĂCĂTORUL DE MINUNI ŞI PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ

Sub soarele blând al primăverii toată natura s-a deşteptat la viaţă, se bucură întreaga făptură.
Sătenii, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, se întorc de la biserică şi se îndreaptă cu paşi grăbiţi spre şcoala satului – şcoală care poartă numele MARELUI MUCENIC - “GHEORGHE HARITON”, numele unui fiu al satului “unul din boierii de viţă”, om cu dare de mână şi milostiv care a pus bazele emancipării satului românesc pe aceste meleaguri, în secolul trecut.
La chemarea clopoţelului aniversar au răspuns reprezentanţii Primăriei, prin domnul primar Vişoiu Valeriu, ai Fundaţiei Dacia Revival Buzău, prin domnul Didi Olteanu şi doamna Georgeta Pâslaru, precum şi descendenţi ai familiei Hariton, toată suflarea satului fiind întâmpinaţi cu respect şi căldură de gazde deosebit de primitoare cadrele didactice ale comunei.
S-au purtat discuţii cu fiii satului, s-au schimbat impresii, s-au creat legături.
S-au vizitat mai întâi şcoala şi grădiniţa, cu toate obiectivele puse în slujba procesului didactic.
Totul este impecabil, totul sclipeşte de curăţenie, sălile de clasă foarte bine întreţinute, holurile, curtea, spaţiile de joacă pentru copii, terenul de sport.
Materialele didactice şi panourile diverse, precum şi mijloacele moderne de tehnologie didactică, adresate copiilor, trădează o muncă de substanţă, disciplină exemplară şi performanţă şcolară.
Impresionantă este şi ţinuta şi comportarea elevilor care au făcut dovada că acesta este stilul lor de comportare.
Apoi a început activitatea festivă cu un TEDEUM susţinut de preotul satului, om tânăr care trăieşte în mijlocul satului, ajutat de elevii săi, care au făcut dovada că sunt buni creştini şi cunosc rânduielile sărbătorii.
A urmat cuvântul doamnei directoare Valentina Benga, scurt, concis şi cuprinzător care a marcat principalele etape în evoluţia şcolii, precum şi rezultatele deosebite obţinute cu elevii la toate disciplinele de învăţământ, mulţumind tuturor factorilor prezenţi – Primăria, Inspectorat, părinţi, sponsori pentru sprijinul acordat şcolii, precum şi cadrelor didactice care nu pregetă în munca lor.
Gânduri frumoase au fost adresate de domnul Primar Valeriu Vişoiu şi de doamna inspector Oana Pleşa, care de asemenea au subliniat evoluţia pozitivă a şcolii şi rolul extraordinar al cadrelor didactice, nu numai în ridicarea nivelului la învăţătură şi disciplină al elevilor, ci şi în întreaga viaţă social-culturală a comunei.
La urmă a luat cuvântul domnul COSTEA HARITON, descendent al familiei Hariton, care s-a arătat deosebit de bucuros de prezenţa sa la această minunată iniţiativă a fiilor satului de a-şi venera înaintaşii, pe cei care au lăsat o dâră în urma lor pe aceste meleaguri. A donat şcolii o importantă sumă şi a asigurat şcoala de sprijinul său permanent în viitor. Reprezentanţii Dacia Revival au apreciat în mod deosebit contribuţia cadrelor didactice a Consiliului de administraţie a şcolii, a Primăriei Săhăteni Buzău la propăşirea sătenilor săi.
De fapt, unul din fii satului, actualmente profesor de istorie al şcolii, domnul Tibi Coman a realizat monografia şcolii şi a atras sponsorii care sunt mereu alături de noi : Primăria Săhăteni,Domeniile Franco-Române, Cramele Prahova, Comoara din Pivniţă, Vintera Săhăteni, Fontana Di Vino, Italian Style Building, Steel Enginering System, Fico Agrisip, Agrocom Holding.
Şi , ca la orice sărbătoare, n-a lipsit programul artistic susţinut de elevii şi „grădinarii” – program deosebit de înălţător coordonat cu multă măiestrie de cadre didactice profesioniste, evidenţiindu-se profesorul Andrei Cătălin (cor şi muzică), profesor Mihalcea Ioana (teatru), profesor Călin Mihaela (dans).
De altfel, nu întâmplător, micuţii elevi de la Şcoala Istriţa de Jos, în anul 2009 la Congresul Internaţional de dacologie de la Bucureşti dedicat marelui poet român Mihai Eminescu, au obţinut locul I pe ţară şi trofeul, coordonaţi de profesorul de muzică, domnul Andrei Cătălin.

Pata de culoare au constituit-o „grădinarii”, cei mai mici şcolari care au încântat publicul cu inocenţa şi drăgălăşenia specifică vârstei, coordonaţi de educatoarea Rădan Elena.
Spectacolul, că spectacol în toată puterea cuvântului a fost, s-a încheiat cu recitalul deja cunoscutului artist popular – Petcu Alexandru – elev la Seminarul teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, cu cântece autentice din zona Buzăului, dar şi din repertoriul regretatului Liviu Vasilică.
Şi … ca orice sărbătoare a fost „sfinţită” cu un vin roşu de Săhăteni cum numai aici poate fi găsit, alături de cele mai alese bucate, tradiţionale, specifice.
Totul s-a derulat într-o atmosferă de dăruire totală, de bună dispoziţie şi încredere într-un viitor mai bun.
Să dea DOMNUL ca pretutindeni, pe toate plaiurile româneşti, să crească asemenea valori inestimabile care să creeze un destin mai bun neamului românesc, acestui popor harnic şi binecuvântat, aceasta „GRĂDINA A MAICII DOMNULUI”.

Prof. Andrei Cătălin

JOCUL DIDACTIC IN ORELE DE MATEMATICĂ

În activitatea de fiecare zi a copilului jocul ocupă locul preferat. Aşa cum adultul se simte împlinit prin munca sa, copilul se simte mare prin succesele sale ludice.
A ne întreba de ce pentru copil, aproape orice activitate este joc, înseamnă a ne întreba de ce este copil.
Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viaţa copilului, este uşor de înţeles eficienţa folosirii lui în procesul instructiv educativ.
Elementele de joc, încorporate în lecţie, garantează captarea atenţiei elevilor pe tot parcursul activităţii didactice şi înlătură plictiseala, considerată „păcatul de moarte al predării” (Herbart).
Jocul este şi un mijloc eficient de educaţie: disciplinează fără constrângere pe jucător atât sub aspectul desfăşurării acţiunilor obiective, cât şi sub raportul comportamentului social.
Pentru folosirea jocului didactic ca metoda în activitatea de predare – învăţare, la clasele primare, învăţătorul trebuie să dea dovadă de răbdare, perseverenţă, tact pedagogic şi înţelegerea psihicului fiecărui elev. Învăţătorul trebuie să se bazeze pe stările afective ale elevilor,pe interesul şi dragostea pe care elevii o manifestă faţă de şcoală, de materiile studiate, de colegi, pentru ca ei să participe activ la însuşirea cunoştinţelor.
Jocul didactic este una din cele mai accesibile forme de activitate datorită originalităţii sale specifice şi umane: împletirea strânsă a jocului cu activitatea; îmbinarea elementelor de joc cu sarcina didactică. Orice sarcină didactică, în aparenţă greoaie, aridă, poate fi rezolvată prin joc, dacă acesta întruneşte formele cele mai accesibile şi atractive pentru copii. De exemplu, predarea formelor geometrice, a dimensiunilor, a noţiunilor spaţiale şi temporale este în general, dificilă. Inclusă în joc, predarea se realizează cu deosebită uşurinţă, iar cunoştinţele sunt mult mai temeinice.
De asemenea, orice joc didactic presupune existenţa unor reguli, care să ordoneze ritmul şi ansamblul acţiunilor ce urmează a fi efectuate. Pentru copiii de 7-8 ani, jocul devine mai interesant atunci când regulile sunt mai grele, când cer un anumit efort de gândire. Pentru că jocul didactic matematic apare în programul întregii activităţi la disciplina matematică, atât ca activitate cu întreaga clasă de elevi, cât şi cu fiecare elev în mod independent, acesta realizează o continuitate între activitatea de joc şi cea de învăţare. Pentru acest lucru învăţătorul trebuie să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, să se folosească cuvântul-ca mijloc de îndrumare prin: întrebări, răspunsuri, explicaţii, aprecieri. Prin joc, copilul se aventurează în necunoscut. Încercând să vadă cât poate să construiască un anumit obiect, câte lucruri sau obiecte să aşeze, el verifică până la cât ştie să numere. Curiozitatea şi gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea de a învăţa. După felul cum se joacă un copil, putem să observăm dacă este mai inventiv, mai dinamic, dacă poate sau nu să surprindă soluţii noi.
În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă proporţionare a jocului cu munca, elementul distractiv cu efortul fizic şi intelectual. Deşi jocul este o activitate fundamentală, la clasele I-IV, totuşi ea se îmbină cu anumite forme de muncă intelectuală accesibile acestei vârste. Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învăţare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a elevului în şcoală. Desfăşurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor cerinţe de ordin metodologic din care amintesc:
• organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat în funcţie de particularităţile jocului ce urmează să se desfăşoare, de materialul didactic utilizat;
• introducerea în joc constă în captarea atenţiei elevilor, crearea unei atmosfere favorabile desfăşurării jocului;
• materialul didactic folosit trebuie să corespundă temei jocului, să fie accesibil elevilor, să fie clar, atractiv, vizual pentru toţi elevii;
• anunţarea titlului jocului şi a scopului acestuia se face scurt şi sugestiv;
• familiarizarea elevilor cu jocul este o etapă hotărâtoare pentru desfăşurarea ulterioară a jocului; prin familiarizarea elevilor cu jocul se trezeşte interesul pentru joc, se creează o atmosferă relaxantă, de bună dispoziţie, favorabilă performanţelor şi se prezintă sarcina, regulile şi elementele de joc;
• executarea jocului de probă va fi făcută întâi de învăţător apoi de elevi şi se vor face precizări asupra regulilor, succesiunii etapelor jocului, modului de rezolvare a sarcinilor;
• desfăşurarea propriu-zisă a jocului este momentul principal al activităţii; desfăşurarea jocului şi obţinerea performanţei de către elevi relevă gradul de înţelegere al jocului, nivelul însuşirii cunoştinţelor vehiculate în joc, gradul de îndeplinire a sarcinilor, gradul de respectare a regulilor, activizarea tuturor elevilor în funcţie de posibilităţile lor, îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;
• eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a 1-2 variante, după ce toţi elevii au realizat sarcinile din jocul propriu-zis;
• în încheierea jocului didactic se fac aprecieri finale asupra desfăşurării jocului.

În condiţiile şcolarizării copiilor de la vârsta de şase ani se impune o exigenţă sporită în ceea ce priveşte dozarea ritmică a predării cunoştinţelor elevilor mai ales în primele patru clase. Ţinând seama de puterea lor de concentrare la această vârstă , de nevoia de varietate şi de mişcare în activitatea şcolară, lecţia de matematică trebuie completată sau intercalată cu jocuri didactice cu conţinut matematic, cu suficiente elemente de joc.
În general, un exerciţiu sau o problemă de matematică poate deveni joc didactic matematic dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
- realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic;
- foloseşte elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse, cum sunt întrecerea individuală sau pe grupe de elevi;
- recompensarea rezultatelor bune şi penalizarea greşelilor comise de către cei antrenaţi în rezolvarea exerciţiilor sau a problemelor propuse;
- foloseşte un conţinut matematic accesibil, atractiv şi recreativ, prin forma de desfăşurare, prin materialul didactic ilustrativ etc.;
- utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de către elevi.
Jocurile didactice îmbrăcând o formă atractivă, trezesc interesul şcolarului pentru îndeplinirea sarcinii didactice şi întreţin efortul necesar executării lui. Ele se pot executa în multiple variante. Variantele pot cuprinde sarcini asemănătoare, diferenţa fiind dată de gradul de dificultate în funcţie de vârsta sau nivelul de cunoştinţe.
Astfel jocurile pot fi : cu explicaţie şi exemplificare, cu explicaţie,dar fără exemplificare, fără explicaţie, cu simplă enunţarea sarcinii.
Dacă un joc se repetă într-o altă formă pentru a se elimina plictiseala şi monotonia , poate fi mărit gradul de dificultate, fără a diminua atractivitatea, fără să devină obositor.
Jocurile didactice pot fi folosite şi ca testări prin care învăţătorul să-şi dea seama de calitatea cunoştinţelor pe care le posedă elevul la un moment dat, de gradul de însuşire a unei deprinderi sau de nivelul de dezvoltare a unor procese psihice.
Jocurile matematice pot fi clasifica astfel:
- în funcţie de scopul şi sarcina didactică pot fi împărţite în: jocuri didactice ca jocuri de sine stătătoare, jocuri didactice ca momente propriu-zise ale lecţiei, jocuri didactice în completarea lecţiei, intercalate sau la final, jocuri didactice pentru aprofundarea însuşirii cunoştinţelor specifice unui capitol.
- în funcţie de aparatul formativ pot fi clasificate în :jocuri pentru dezvoltarea capacităţii de analiză (ex. Completează şirul) , jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de sinteză (jocurile numerice predate în cadrul operaţiilor cu numere naturale), jocuri matematice pentru dezvoltarea capacităţii de a efectua comparaţii (dintre jocurile numerice putem aminti pe cele pentru recunoaşterea semnelor de ,,=”, ,,< “, ,,> “) jocurile pentru dezvoltarea capacităţii de abstractizare şi generalizare (jocurile de compunere a numerelor naturale în concentrul 0 – 10), jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacităţii.
Jocul didactic poate fi introdus în orice moment al lecţiei în care observăm starea de oboseală, când atenţia nu mai poate fi captată prin alte mijloace didactice sau pot fi organizate lecţii-joc, în care jocul să domine urmărind fixarea cunoştinţelor, fixarea şi sistematizarea acestora.
Inclus inteligent în structura lecţiei, jocul didactic matematic poate să satisfacă nevoia de joc a copilului, dar poate în acelaşi timp să uşureze înţelegerea, asimilarea cunoştinţelor matematice în formarea unor deprinderi de calcul matematic realizând o îmbinare între învăţare şi joc.
Doar la auzul îndemnului ,, Hai să ne jucăm ! “, copilul tresare de bucurie, devine mai atent, mai activ, mai interesat de activitatea ce o va desfăşura, neştiind, practic, că prin joacă el va învăţa de fapt, va sistematiza ori îşi va consolida cunoştinţele.
Am aplicat în orele de matematică şi au avut un real succes, cu implicaţii pozitive asupra copiilor, jocuri matematice precum : rebusul matematic (în verificarea cunoştinţelor, în munca independentă, pe grupe sau colectivă ) ghicitorile matematice, jocuri pentru recunoaşterea semnelor de relaţie, pătrate magice, jocuri pentru formarea unui număr, jocul verificării, labirinturile şi poveştile matematice.
În şcoală orice exerciţiu sau problemă poate deveni joc dacă se precizează sarcinile de rezolvat şi scopul urmărit, dacă se creează o atmosferă deconectantă, trezind elevilor interesul, spiritul de concurenţă şi de echipă.

1. Chateau, J.- Copilul şi jocul, E.D.P. Bucureşti, (f.a.), cap. Rolul pedagogic al jocului.
2. Şchiopu, U. (coordonator - Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor, E.D.P. Bucureşti, 1970

Instit. Asproiu Anina

CE ESTE ANPCDEFP?

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale este o instituţie publică, aflată în subordinea MECTS, ce a luat fiinţă în anul 2005 prin fuzionarea Agenţiei Naţionale Socrates şi a Centrului Naţional pentru Programe de Formare Profesională Leonardo da Vinci.
De ce este important pentru noi, dascălii, să ştim cât mai multe despre această instituţie?
ANPCDEFP facilitează accesul la alternative europene de învăţare continuă şi activă (dacă vreţi să aflaţi mai multe, faceţi clic aici)
De o astfel de oportunitate am beneficiat şi eu în anul şcolar 2008-2009, când am aplicat pentru un grant pentru mobilităţi de formare continuă Comenius.
Trainingul cu tema Stars under the Cobblestones: multi-cultural skills for teachers and trainers s-a desfăşurat în perioada 27 martie 2009-1 aprilie 2010 în Bad Aussee, Austria, organizatoarea lui fiind The Business Club, Australia.

OBIECTIVELE TRAININGULUI:
1. Formarea persoanelor implicate în educaţia formală şi non-formală a adulţilor în aria competenţelor interculturale şi a celor comune identităţii europene.
2. Dobândirea de către participanţii la curs a unor cunoştinţe de bază privind competenţe specifice legate de învăţarea interculturală şi învăţarea într-un mediu multicultural.
3. Promovarea predării unor limbi mai puţin cunoscute la nivel european (în cazul sesiunii nr. 8 a fost vorba de limba daneză).

Pentru a afla mai multe despre acest training, dar şi despre cum puteţi aplica pentru o astfel de oportunitate de formare, faceţi click aici.

Prof. pt. înv. primar, Romica Andrei, Şcoala cu clasele I-VIII "Episcop Dionisie Romano", Buzău

HAI LA TEATRU!

“HAI LA TEATRU!”

De ce teatru?
„Hai la teatru!” este o invitaţie pentru cei care doresc să-şi petreacă timpul într-un mod plăcut. Este un îndemn pentru toţi cei care nu au înţeles încă faptul că spiritul nostru are nevoie de această experienţă, pentru a se dezvolta frumos, armonios, complex.
Experienţa de spectator la teatru sau operă nu este una pasivă, ca atunci când vezi un film. Între toţi cei implicaţi, de la scenarişti, actori, până la oamenii din public, există o conexiune pe care deseori am resimţit-o, ca spectator. Actorul joacă pentru public, se străduieşte să devină unul şi acelaşi cu rolul său şi este răsplătit cu atenţie, linişte, râsete sau emoţii, aplauze şi respect.
La teatru ai posibilitatea prin imaginaţie să îţi depăşeşti limitele şi să crezi că îţi poţi realiza toate dorinţele şi visele. Este ca şi cum pătrunzi într-o lume paralelă în care vezi cum e să fii altfel, să ai o altă viaţă. E vorba de „catharsis” – termen prin care Aristotel desemna efectul „purificator” al artei, rolul acesteia de a-l elibera pe om de pasiunile josnice.
De ce opţional de artă dramatică?
Deseori, în postura de spectator m-am simţit ca într-o călătorie în care am avut diverse experienţe de cunoaştere. Atunci când tema piesei mi-a permis, m-am gândit de fiecare dată cum să folosesc anumite idei sau modalităţi de sugestie a unui lucru la clasă, cu copiii, pentru a-i învăţa să se bucure de frumos, pentru a le arăta cum să privească dincolo de aparenţe şi cum să facă din realitatea lor una mereu vie şi interesantă.
Aşa a luat naştere ideea alegerii unui opţional de artă dramatică.
„Hai la teatru!” devine astfel şi numele acestei discipline transcurriculare. În continuare am să argumentez alegerea pe care am făcut-o şi am să prezint şi câteva concluzii care s-au conturat după mai mulţi ani în care am desfăşurat la clasă activităţi specifice.
Argument
În contextul actual în care explozia tehnologică şi informaţională impune schimbări rapide în societate şi în viaţa noastră, individul trebuie să înveţe să se adapteze rapid acestora şi să facă faţă oricăror provocări. Pentru aceasta însă îi sunt necesare calităţi cum ar fi spontaneitate, intuiţie, toleranţă, abilităţi de comunicare, inteligenţă şi încredere în sine. Sistemul de învăţământ însuşi se transformă căutând să răspundă cerinţelor actuale.
Formarea omului se dezvăluie ca o experienţă estetică, iar educaţia devine arta dedublării pedagogice. Competenţele elevilor ce se doresc a fi formate în şcoală sunt accentuate atât prin disciplinele obligatorii, prin atitudinea fiecărui dascăl, cât şi prin opţionalele pentru care se optează.
Şi cum teatrul este cel care “ţine lumii oglinda în faţă”, alegerea unui opţional de iniţiere în lumea spectacolului este potrivit pentru a pregăti copiii să răspundă unor situaţii reale neprevăzute sau dificile.
Iniţiativa, creativitatea şi cooperarea elevilor vor fi încurajate de profesorul care este în acelaşi timp regizor, scenarist, actor, prieten, dar şi expert în comunicare.
Spiritul copiilor, prin natura sa, iubeşte spontaneitatea şi urăşte constrângerea. Opţionalul “Hai la teatru!” este o oportunitate în plus pentru ca elevii să-şi poată dezvolta potenţialul personal.
Arta în general şi arta dramatică în special contribuie la formarea unor personalităţi armonioase, puternice, la educarea gândirii reproductive, a inteligenţei, creativităţii, spontaneităţii.
Ei îşi perfecţionează totodată abilităţile caracteristice unor discipline diverse. Sunt implicate astfel aptitudini actoriceşti, dar şi cele corelate actoriei (desen, dans, muzică, educaţie fizică, abilităţi practice).
Prin această activitate se creează cadrul favorabil exprimării libere a tuturor copiilor, este stimulat spiritul de echipă, toleranţa, copiii învaţă să se adapteze la cerinţele scenei şi publicului, câştigând cu timpul o atitudine degajată, lipsită de emoţii şi vor fi educaţi ca spectatori.
Totodată, prin studierea sau interpretarea unor adaptări după texte din literatura românească sau universală, vor învăţa să aprecieze creaţiile literare, îşi vor dezvolta gustul pentru lectură, vor realiza o comunicare mai bogată , mai nuanţată, mai expresivă.
Ce poate face un „mic actor”?
În ceea ce priveşte organizarea activităţilor şi conţinuturile propuse, acestea nu se limitează numai la memorarea, reproducerea sau interpretarea unor fragmente din literatura copilăriei, cum s-ar putea crede.
Sunt ore în care elevii învaţă despre concepte specifice artei dramatice, ore în care au de creat costume din hârtie creponată sau materiale reciclabile, ore de confecţionare a unor marionete şi crearea unor scurte roluri/dialoguri pentru acestea.

Au conceput individual sau în echipe afişe pentru diferite scenete, au muncit împreună pentru realizarea unor programe artistice (fiind astfel responsabilizaţi şi obişnuiţi cu ideea unui proiect) pe care să le prezinte în faţa altor colegi sau în faţa părinţilor.
În majoritatea orelor au loc scurte momente de exerciţii specifice: de dicţie, de pantomimă, de improvizaţie, de atenţie, de expresivitate, de creaţie sau joc de rol.
Concluzii
Experienţa anterioară mi-a demonstrat că elevii participă cu plăcere şi interes la un astfel de opţional. Nici nu ar avea cum să fie altfel, aş spune eu, pentru că, dacă e să ţinem seamă de ceea ce spunea L. Blaga, înţelepciunea şi iubirea copilului e jocul. Prin activităţile propuse, elevii au impresia că se joacă. Ei se bucură, se implică sunt curioşi, întreabă sau observă, învaţă tot ceea ce dorim noi, dascălii, însă fără a se simţi obligaţi, fără a simţi povara unor lucruri impuse.
Am avut plăcuta surpriză să constat că şi cei mai timizi copii se implică şi îşi joacă rolul cât pot de bine, gesticulând corespunzător, vorbind tare şi hotărât. Este un prim pas către o mai bună socializare. Teatrul înseamnă şansa fiecăruia de a se exprima.
De asemenea, elevi care nu aveau o participare deosebită la ore şi nici rezultate foarte bune la alte discipline, în urma unor activităţi realizate în cadrul opţionalului la care au participat cu interes, au devenit mai activi. Adaptând texte din literatura pentru copii, memorându-le şi observând cum sunt interpretate de către colegi, au dobândit un plus de cunoştinţe de limba şi literatura română.
Vizionând filmări de la serbările la care au participat, fiecare a avut şansa autoevaluării. Orice copil e în acelaşi timp actor, spectator şi membru al unui juriu, învăţând să aprecieze just reprezentaţia altora.
Ca spectatori, am avut ocazia să îi evaluez atât în sala de clasă, unde au privit atenţi şi cu răbdare, spectacolul oferit de colegi, deşi asistaseră de nenumărate ori la repetiţii, cât şi în sala Teatrului „George Ciprian”, unde aşteaptă cu emoţii începerea fiecărei piese şi o urmăresc cu interes până la final.
Opţionalul „Hai la teatru!” este aşadar o oportunitate de a păstra spiritul viu, de a sădi în sufletul copiilor bucuria de a trăi, dragostea de artă şi frumos, iubirea de oameni şi toleranţa faţă de cei care sunt altfel, dar mai presus de toate de a forma acel copil cu zâmbetul curat şi ochii plini de uimire, care va deveni un adevărat om.
Instit. Karina Nencu, Şc. cu cl. I-VIII „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu” - Buzău

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI_Prof. dr. Rodica Lazarescu

O ALTFEL DE LANSARE (exemplu de bune practici)

prof. dr. Rodica Lăzărescu
Colegiul Naţional „Ion Creangă” Bucureşti

Când realizările celor doi mari G (bătrânul Gutenberg şi bogatul Gates) sunt într-o acerbă concurenţă, când pagina tipărită nu mai incită, ci sperie şi dezorientează generaţia obişnuită să lectureze (cumplit barbarism!) MS-urile eliptice nu numai de subiect şi predicat, ci şi (vai!) de litere şi de semne de punctuaţie şi de grafie, când în liceu se organizează (underground!) concursul „cine termină şcoala fără să fi citit vreo carte”, rolul bibliotecarului pare a fi o „imposibilă întoarcere”. Şi totuşi…
La întrebarea „Cum îţi alegi o carte?”, unii tineri afirmă că urmează recomandarea profesorilor, alţii, pe cea a părinţilor sau a prietenilor. Sunt şi tineri ce admit că îşi aleg cărţile la întâmplare, după titlu sau chiar după culoarea şi după ilustraţiile de pe copertă.
Se impune ca aceşti tineri să fie treziţi din visare, iar dacă vechile metode nu mai dau rezultate, trebuie să se caute altele noi, care răspund nevoilor imediate, oferă feedback, dezvoltă creativitatea şi gândirea critică, independentă, au caracter activ-participativ, stimulează cross-curricularitatea (interdisciplinaritatea). (conf. univ. dr. Valeriu Marinescu în prezentarea susţinută în cadrul simpozionului internaţional Lectura – modalitate de armonizare interculturală, organizat de Colegiul Naţional „Ion Creangă” din Bucureşti în aprilie 2009).
Constatare corectă şi îndemn oportun. O altfel de metodă de atragere spre lectură experimentăm, în colaborare cu edituri de prestigiu, la colegiul nostru: prezentarea unor cărţi sub forma punerii în scenă, a lecturii dramatizate.
Pentru exemplificare, am ales lansarea colecţiei 15, 16, 17, 18 şi a primelor două titluri ale acesteia (Slam de Nick Hornby şi Zodia îndrăgostiţilor de Giulia Carcasi) apărute la Editura Humanitas.
Având drept protagonişti tineri de vârsta liceenilor noştri – Sam, abia ieşit din copilărie, şaisprezece ani (Slam), Carlo şi Alice, optsprezece ani, aflaţi în preajma bac-ului (Zodia îndrăgostiţilor), dar, mai ales, abordând subiecte, unele tabu, care îi preocupă pe adolescenţi (Slam: Sam face exact chestia aia de care se tem îngrozitor toţi părinţii – The Times; Zodia îndrăgostiţilor: Povestea lor e un ping-pong sentimental printre SMS-uri trimise în orele plicticoase ţinute de profii frustraţi, predicile interminabile ale părinţilor şi bancurile nesărate ale amicilor – Vanity Fair), cele două romane prezentate sunt puternic ancorate în realitatea de azi, la care fac în permanenţă trimitere. Sam este un pasionat al skateboardingului şi un fan declarat al lui Tony Hawk, renumit skater (Chestia e că nu prea am cu cine să vorbesc despre ce se mai întâmplă cu mine. Aşa că vorbesc cu Hawk. Mă rog, cu posterul lui, pe care l-am agăţat la mine-n cameră.). Carlo şi Alice ascultă muzica lui Vasco Rossi ori a formaţiei Phantom Planet.Exploatând aceste atuuri ale celor două romane, în colaborare cu editura, am organizat o lansare în timpul căreia imaginea, fundalul sonor, lectura dramatizată, şi, nu în ultimul rând, recuzita au făcut „digerabile” prezentările susţinute de Iustina Croitoru (coordonatorul colecţiei) şi de prof. Elisabeta Roşca (de la Colegiul German „Goethe”) şi au stârnit interesul participanţilor.

Decorul a constituit un punct forte al activităţii: un fragment din începutul romanului Slam, precizarea naratorului privind înţelesul termenului role, a fost lipit pe panouri, pe pereţi (Probabil nu toţi sunteţi skateri, aşa că trebuie să vă spun ceva de pe-acum, ca să n-avem probleme. Role = skateboarding. Nu spunem niciodată skateboarding, de obicei, aşa că asta e singura dată când folosesc acest cuvânt în toată povestea. Aşa că, dacă o să mă tot vedeţi în capul vostru pe role, e stupizenia voastră.), în vreme ce un altul, de punere în temă, a fost împărţit spectatorilor de eleva care îl interpretează pe Sam (Nicoleta Luciu) (Deci lucrurile mergeau binişor. Aş spune chiar că se întâmplau chestii bune de vreo şase luni încoace.
• De exemplu: mama scăpase de Steve, iubitul ei naşpa.
• De exemplu: doamna Gillett, profa mea de arte şi design, mă luase deoparte după oră să mă întrebe dacă m-am gândit să fac colegiul de artă.
• De exemplu: învăţasem vreo două şmecherii pe role, brusc, după ce m-am făcut de râs săptămâni întregi.
Şi pe lângă toate astea, o cunoscusem pe Alicia.).În timpul lecturii, pe un ecran au rulat imagini cu Tony Hawk, iar prezenţa plăcilor a întregit atmosfera.

Preambulul celui de-al doilea roman a fost proiectat pe ecran şi citit de prof. Cecilia Barbu (coordonatoarea echipei de teatru), iar lectura fragmentelor a fost asigurată de elevii Andreea Rotaru şi Bogdan Chiripuci, pe un fundal sonor cu muzică interpretată de Vasco Rossi.

MANAGEMENT ŞI MARKETING EDUCAŢIONAL_insp. Dorina Stănică

DIRECTOR SAU MANAGER?

Dorina Stănică,
inspector management ISJ Buzău

“E un principiu cunoscut că trebuie să înveţi să asculţi pentru a şti comanda.
De aceea, măiestria conducerii nu este un act, ci o deprindere” (Aristotel)

Ne aflăm într-un context social-economic care ne solicită complex, cerându-ne noi modalităţi de abordare a problemelor, noi stiluri comportamentale. Pentru ca să facem faţă cerinţelor urmează să utilizăm propriul potenţial creativ inventând în fiecare situaţie soluţii alternative originale. Competenţele necesare se diversifică şi de setul de achiziţii posedat de noi azi devine insuficient pentru un mod superior de a trata evenimentele, viaţa, semenii.
Evoluţia permanentă a rolului conducătorului de unitate şcolară din perspectiva managerială necesită noi abordări ale acesteia din punctul de vedere al directorului.
Ce pregătire şi ce competenţe trebuie să aibă un director de şcoală pentru a fi manager?
Un profesor recunoscut pentru rezultatele sale la clasă şi apreciat de colegii de cancelarie este managerul ideal? Sau este mai indicată o persoană din afara şcolii dar cu studii serioase de management educaţional?
Managerul reprezintă nu numai o profesie, instituită la diferite niveluri centrale, teritoriale sau locale. El reprezintă, în primul rând, o capacitate general umană de înţelegere globală, optimă şi inovatoare a problemelor educaţiei la nivel de sistem şi la nivel de proces.
Cultura managerială a organizaţiei şcolare reflectă capacitatea instituţiilor de învăţământ de a fi instanţe de spiritualitate. Cultura organizaţională a şcolii exprimă, în principiu, nevoia managerială de competenţă pedagogică, de performanţă pedagogică, validată la scară socială.
Contextul cultural în care evoluează managementul organizaţiei şcolare reflectă limitele impuse de decenii de planificare centralistă, de decizii dirijate. Toate acestea, reflectate în stilul de conducere, au dus la:
* Incapacitate de a formula o viziune globală asupra organizaţiei respective;
* Incapacitate de a lua decizii strategice inovatoare;
* Incapacitate de orientare spre problemele calităţii procesului de învăţământ;
* Neasumarea răspunderii faţă de performanţa instituţiei;
* Inconsistenţa spiritului întreprinzător, bazat pe improvizaţie în detrimentul profesionalismului;
*Instabilitatea stilului de conducere, generată de:
- absolutizarea liberalismului, care duce la toleranţă şi indisciplină;
- absolutizarea autoritarismului, care duce la rigiditate şi disciplină formală;
- absolutizarea democraţiei la nivelul tehnicilor consultative sau participative, care duce la eludarea responsabilităţilor individuale în favoarea deciziilor validate social;
* Marginalizarea componentei cognitive a culturii profesionale generată de:
- încrederea exagerată în tipul „managerului experimentat”;
- raportarea informaţiei la standarde medii, adaptabile doar la situaţii actuale şi la soluţii neproductive;
* Acceptarea declarativă a schimbărilor de tip inovator, din motive de natură:
- cognitivă (neînţelegerea importanţei schimbărilor strategice);
- politică (tendinţa de conservare a structurilor, evitarea competiţiei);
- afectivă (protejarea unor persoane, teama de conflicte);
* Neglijarea resurselor umane ale şcolii generată de:
- tentaţia birocratică;
- orientarea spre interesele personale în detrimentul celor organizaţionale;
- imposibilitatea dezvoltării unei culturi organizaţionale capabilă să susţină performanţa;
Cultura organizaţională a şcolii solicită avansarea unor valori manageriale certe, care concentrează norme pedagogice adaptabile la viaţa organizaţiei şcolare, care urmăresc definitivarea periodică a „viziunii” despre dezvoltarea instituţiei, prin acţiuni de restructurare şi de reformare proiectate în raport cu schimbările care au loc în societate. Totodată cultura organizaţională cuprinde conştientizarea nevoii permanente de educaţie managerială, concepută simultan ca instruire managerială, antrenament managerial, consultanţă managerială. Ea este îmbogăţită permanent prin proiectele educaţionale promovate la nivel de sistem şi de proces pentru ameliorarea activităţii după modele operaţionale consacrate deja. Proiectele de organizare operabile în şcoală trebuie să identifice cu prioritate coordonatele complexe ale mediului intern şi extern.

Repere conceptuale ale managerului în educaţie

1 managementul clasic, consideră că a conduce, a fi manager înseamnă a prevedea, a planifica, a organiza, a conduce, a coordona şi a controla.
2. managementul ştiinţific susţine utilizarea unei cercetări atente pentru a determina gradul optim de specializare şi de standardizare a sarcinilor de muncă, ceea ce va face ca subordonaţii să lucreze eficient.
3. managementul bazat pe resursele umane promovează ideea că oamenii reprezintă o resursă strategică pentru organizaţie.
4. managementul sistemic analizează organizaţia pe baza unor concepte sistemice, considerând şcoala ca sistem deschis ce ia în calcul caracterul ciclic al activităţii organizaţionale.
5. managementul contextual sau situaţional sugerează ideea ca există mai multe căi de a conduce, iar un stil de conducere eficient depinde de cerinţele situaţiei educaţionale concrete.

Conceptul de competenţă
Comparând diverse definiţii ale dicţionarelor cu ceea ce întâlnim în studiile din literatura de specialitate, putem prezenta noţiunea de competenţă ca pe un ansamblu structural-funcţional dinamic, constituit din: componente cognitive (cunoştinţe, informaţii, date, etc.), componente operaţionale (scheme de acţiune, algoritmi de lucru, tehnici de rezolvare a situaţiilor problematice, etc.) şi componente atitudinale concretizate în trăsături de caracter, comportamente şi calităţi ale personalităţii.

Competenţa vizează procesul care conduce la performanţă. De exemplu, dacă mediul profesional recunoaşte la o persoană, respectiv la cadrul didactic ce aspiră la funcţia de director/manager şcolar, că are capacitatea de a anima o reuniune (performanţă identificată), din acest fapt se subînţelege, în mod implicit, că persoana stăpâneşte şi alte capacităţi: de a rezolva conflicte interpersonale, de a lua cuvântul în public, de a regla intervenţiile diferiţilor participanţi, de a sintetiza, de a reformula.

Concluzii
· competenţa este produsă de un individ sau de un colectiv, într-o situaţie data;
· ea este denumită şi recunoscută social (validată direct prin mediul social);
· ea corespunde mobilizării în acţiune a unui anumit număr de resurse personale: cunoştinţe, practici, aptitudini, combinate într-un mod specific şi completate de mobilizarea resurselor mediului social;
· scopul este de a genera o performanţă predefinită.
· competenţa este văzută astăzi ca un răspuns în reglarea cerinţelor pieţii, axat pe o mai bună utilizare a resurselor şi pe implicarea actorilor sociali în căutarea de soluţii.
· formarea şi dezvoltarea competenţelor, în domeniul managerial, constituie un proces desfăşurat pe întreaga durată a carierei şi implică o formare specializată, realizată atât în cadrul organizaţiei cât şi în ansamblul mediului profesional şi social.

Profilul de competenta al managerului în educaţie
Managementul educaţional are în vedere realizarea obiectivelor strategice şi operaţionale ale instituţiei şcolare, îndeplinirea misiunii şcolii, expresie a viziunii, ethosului şi culturii organizaţionale.
Relaţionarea eficientă a managerului şcolar în mediul educaţional sau în afara acestuia este garantată de dezvoltarea şi capacitatea de a folosi, în rezolvarea problemelor, următoarele categorii de competenţe:
1. competenţe de comunicare şi relaţionare;

2. competenţe psiho-sociale;

3. competenţe de utilizare a tehnologiilor informaţionale;

4. competenţe de conducere / coordonare şi organizare;

5. competenţele de evaluare;

6. competenţele de gestionare şi administrare a resurselor;

7. competenţe care vizează dezvoltarea instituţională;

8. competenţele care vizează self-managementul.

COMPETENŢELE MANAGERIALE ÎN DOMENIILE FUNCŢIONALE SPECIFICE ORGANIZAŢIILOR EDUCAŢIONALE

1. În domeniul managementului :
- competenţa juridică
- competenţa psihopedagogică şi sociologică
- competenţa economico-financiară şi administrativ –gospodărească
- competenţa managerială (generală şi educaţională)
- competenta culturală
- competenţa socio-morală
2. În domeniul procesului educaţional
- munca în echipă pentru proiectarea, implementarea, evaluarea curriculum-ului naţional şi a curriculum-ului la decizia şcolii;
- respectarea intereselor, opţiunilor elevilor;
- realizarea unei diagnoze corecte;
- cunoaşterea culturii organizaţionale;
- rezolvarea conflictelor;
- formarea şi motivarea personalului didactic;
- monitorizarea procesului de învăţământ;
- realizarea parteneriatului cu familia şi cu întreaga comunitate
3. În domeniul resurselor umane şi financiare
· planificarea necesarului de resurse umane;
· recrutarea şi selecţia de personal (nedidactic şi didactic auxiliar);
· integrarea, orientarea şi utilizarea personalului;
· dezvoltarea şi formarea personalului;
· evaluarea, promovarea şi recompensarea personalului;
· transferul şi disponibilizarea personalului (prin pensionare, demitere sau concediere).
4. În domeniul comunicării şi relaţiilor publice
* comunicare (orală şi scrisă)
* elaborarea strategiilor manageriale
* reprezentare (internă şi externă)
* managementul resurselor umane (motivare, antrenare, încurajare, sfătuire, gestionarea conflictelor, etc.)

Concluzii
* Funcţia de director al unei unităţi şcolare într-un mediu dinamic, în care schimbările se succed din ce în ce mai rapid, solicită din partea acestuia un profil de competenţă complex;
* Directorii ar trebui să fie promotorii schimbării în educaţie, fapt ce reclamă din partea acestora un ataşament remarcabil pentru şcoală şi valorile educaţiei;
* Deşi mulţi directori au parcurs forme de pregătire specifică, în managementul educaţiei nu se poate vorbi încă de o profesionalizare a funcţiei de director din motive care ţin de individ sau de sistem;
* Este evidentă necesitatea pregătirii manageriale pentru directori, nevoia de formare continuă şi o politică bine articulată în ceea ce priveşte selecţia şi pregătirea managerilor, având în vedere tendinţa mondială de profesionalizare a managerilor şcolari;
* Alături de pregătirea teoretică ar trebui să existe şi o pregătire practică ce s-ar putea realiza prin parcurgerea unor stagii de pregătire în instituţii în care se practică un management profesionist şi eficient;
* Evaluarea directorilor pe post ar trebui să fie mai specifică, folosindu-se mai multe instrumente de evaluare, dincolo de fişa clasică de autoevaluare;
* Eficienţa managerială ar trebui răsplătită corespunzător printr-o retribuţie stimulativă şi care, în orice caz, să depăşească cel mai mare salariu din instituţia respectivă .

Bibliografie:
1. Sorin Cristea – Managementul organizaţiei şcolare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 2004
2. Ioan Ţoca – Management educaţional, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 20073. Jinga Ion - Conducerea învăţămîntului. Manual de management educaţional - Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 1993

DIDACTICĂ ŞI DIDACTICI_instit. Rotăreci Cristina

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A ŞCOLARULUI MIC

Instit. Rotăreci Cristina
Şcoala “ C. Ivănescu”
Poşta Cîlnău, jud. Buzău

Educaţia reprezintă activitatea metodică şi practică prin care ne adresăm sufletului şcolarilor şi capacităţii lor de a asimila cunoştinţe. În acelaşi timp suntem preocupaţi cum trebuie să fie transmise cunoştinţele ca prin ele să le dezvoltăm raţiunea, voinţa şi sentimentul. În tot ceea ce facem noi, dascălii, dăruim o parte din sufletul nostru, din înţelepciunea noastră pentru a construi o “casă” durabilă, puternică, a cunoaşterii, a bucuriei, care să reziste în timp, dar treptat să o îmbogăţim, având de partea noastră experienţa, credinţa, dăruirea.
Educaţia religioasă contribuie la realizarea educaţiei integrale a omului, deoarece, proiectată cu pricepere şi interes, poate include educaţia intelectuală (prin informarea copiilor), educaţia estetică(sub aspect muzical, artistico-plastic), educaţia pentru timpul liber, etc.
Obiectivele educaţiei religioase sunt:
Cognitive-se referă la transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor de ordin religios;
Afective-se referă la transmiterea convingerilor, sentimentelor şi atitudinilor de iubire şi evlavie;
Psihomotorii-centrate pe formarea deprinderii de a se închina, de a folosi unele obiecte religioase şi de a săvârşi fapte bune.
Unele dintre sarcinile educaţiei religioase în şcoala primară rezidă în formarea bunului creştin, capabil de a cunoaşte şi a venera valorile sacre. Suntem creştini, prin integrarea noastră într-o tradiţie şi apoi prin Sfântul Botez, dar devenim creştini prin conduite învăţate zi de zi.
Activităţile de educaţie religioasă în şcoală pot fi organizate sub formă de: observări, lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, activităţi muzicale( învăţarea de cântece cu conţinut religios, audierea unor casete cu cântece religioase), activităţi artistico-plastice, activităţi practice, excursii, teatru de păpuşi, vizionări de filme.
Educaţia religioasă a şcolarului mic are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune. Copiii vor dobândi treptat anumite cunoştinţe despre învăţătura creştină, prin pilde sau mai bine zis prin acele învăţături de suflet transmise de preoţii bisericii ortodoxe, fiecare „învăţătură” având o puternică influenţă asupra dezvoltării elevilor în plan moral. Calităţile moralei creştine, care vor fi scoase în evidenţă sunt: bunătatea, răbdarea, compasiunea, toleranţa, respectul, cinstea, generozitatea, iertarea, optimismul, încrederea, bucuria în faţa „minunilor” vieţii.
Din fiecare categorie de activitate cuprinsă în planul de învăţământ desprindem aceste calităţi - în funcţie de mesajul care reiese din conţinutul fiecărei activităţi în parte - dar, poate, educaţia religioasă este cea care le scoate în evidenţă mai pregnant.
Din cea mai fragedă vârstă, copilul manifestă predispoziţie spre religiozitate; el e capabil de trăiri religioase, care nu poartă încă forma unei manifestări exterioare. Această predispoziţie se poate cultiva şi dezvolta în şcoala primară prin educaţie religioasă.
Religiozitatea copilului nu este identică cu cea a adultului. În copilărie, ea se bazează pe trăirile date de modul său “ religios “ de viaţă, iar la adult, pe o trăire intensă şi o atitudine spirituală.
Educaţia religioasă trebuie să înceapă din copilărie deoarece, fără aceasta, copilul creşte ascultând cel mult de legea morală naturală. Este cunoscut că, în copilărie, omul poate fi mai uşor influenţat religios - moral decât mai târziu, iar deprinderile bune formate în şcoală rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă.
În educaţia religioasă, este necesar ca profesorul să cunoască şi să ţină cont de etapele dezvoltării psiho-fizice a elevului.
În perioada micii copilării rolul hotărâtor în educaţia religioasă a copilului îl are familia pentru ca, mai târziu, programa de învăţământ şcolar să prevadă elemente de educaţie religioasă care au ca scop familiarizarea copiilor cu concepte religioase elementare. La vârsta şcolară mică, elevul este capabil să memoreze mecanic povestiri şi istorioare. Ţinând cont de acest lucru, ei pot fi învăţaţi diferite rugăciuni, poezii şi povestiri religioase adecvate vârstei. Mersul la biserică şi diferitele evenimente religioase cum ar fi: colindatul, cununiile, înmormântările pot constitui momente prielnice care trebuie valorificate în educaţia religios – morală a micului şcolar. El înţelege acum că rugăciunea este înălţarea gândului şi a sufletului către Dumnezeu, este momentul în care vorbim cu El, intrăm în legătură cu El, este legătura ce se realizează între Împărăţia cerului şi viaţa de pe pământ, între Dumnezeu şi creştinii Săi şi din care se naşte luminarea, înnoirea şi sfinţirea vieţii omului, este hrana de toate zilele a sufletului celui credincios.
Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă . Acum, copilul observă şi înregistrează actele religioase şi morale pe care le vede în familie şi în şcoală. Fondul sufletesc al copilului este nepervetit, de aceea el crede că tot ce face omul matur este bine. Rezultă deci faptul că părinţii, învăţătorii şi profesorul de religie sau preotul au datoria de a fi modele de comportament pentru copii şi de a nu sminti pe nici unul din ei.
Spre a i se insufla adoraţia Sfintei Treimi şi veneraţia faţă de lucrurile Sfinte, este necesară prezenţa elevului în Sfânta Biserică la desfăşurarea slujbelor religioase. Astfel, el învaţă să-şi facă în mod corect semnul crucii, cu împreunarea celor trei degete care semnifică Sfânta Treime, precum şi atitudinea pe care trebuie să o aibă atunci când se închină: pioşenie, seriozitate, oprirea din alte activităţi şi concentrarea gândului la Dumnezeu.
Educaţia religioasă îşi atinge scopul insuflându-i elevului o stare de religiozitate, adică de primire plină de încredere a fenomenului religios, şi nu de transformare a copilului într-un om al Bisericii, ceea ce pentru el, la această vârsta este cu neputinţă de realizat. Dacă mai târziu, în faza de preadolescenţă şi, îndeosebi în faza de adolescenţă, tânărul este apt să asimileze adevărurile credinţei pe cale raţională, trebuie să înţelegem de aici că la vârsta şcolară mică, calea lui de cunoaştere este preponderent intuitivă.
Deoarece copilul îşi pune nenumărate întrebări asupra lucrurilor care-1 înconjoară, învăţământul religios îi procură un sistem de explicaţii utile şi satisfăcătoare. Căci atâta vreme cât el se întreabă asupra misterelor lumii şi este lăsat să-şi răspundă singur la ele, rămâne în chip fatal într-o stare de pauperitate şi primitivitate, total nefavorabile pentru echilibrul şi cerinţele lui de dezvoltare.
Pentru un copil, nevoia de a-şi explica fenomenele pe care le sesizează este de o importanţă vitală. El vrea să ştie "De ce…?" şi "Pentru ce...?" lumea a fost întocmită ca atare. Acesta este un motiv puternic pentru ca religia să-i împărtăşească odată cu adevărurile de credinţă şi viziunea ei asupra lumii. Evident că această viziune va fi însuşită de micul elev pe calea intuiţiei care este facultatea lui mentală principală.
Pentru educarea religioasă a şcolarului mic se porneşte de la concret, şi anume de la fapte ale elevilor, bune sau mai puţin bune, care sunt analizate împreună cu profesorul, apelându-se întotdeauna la toleranţă şi iubirea aproapelui. Copiii nu fac fapte rele pentru că sunt răi din naştere, ei sunt tentaţi spre anumite acţiuni din necunoaştere, din dorinţa de a se remarca, de a-şi auzi vocea sau pur şi simplu din nevoia de a-şi descărca energia. De aceea, înainte de orice, se pune mare accent pe o formare caracteristică a copiilor prin care aceştia să dea dovadă de înţelegere faţă de colegii lor, de respect faţă de alţii cu care intră în contact, de dragoste pentru tot ce înseamnă creaţia lui Dumnezeu: oameni, natură, pământ.
Mintea elevului este mai receptivă la adevărurile credinţei, dacă ele sunt exprimate într-un chip mai plastic şi intuitiv. Naraţiunile din Vechiul şi Noul Testament sunt mai potrivite şi mai convingătoare pentru micul şcolar decât interpretarea şi analiza lor semantică.
Predarea religiei prin pilde care înveşmântează principiile ei, oferă copilului inteligibilitatea care îi este necesară, dar păstrează în acelaşi timp şi partea de taină fără de care principiile îşi pierd adâncimea şi puterea de sugestie. Sufletul copilului e deschis pentru miracol şi mister şi această aptitudine trebuie să i se respecte, ferindu-1 de explicaţii proprii numai omului matur. Religia fiind în esenţă un mister, se înţelege atunci că tactul pedagogic al profesorului trebuie să-l împărtăşească, păstrându-i întreaga prospeţime şi putere de sugestie. Este de importanţă primordială ca un copil să aibă cunoştinţa Domnului fără ca acesta să fie banalizat şi redus la nivelul lucrurilor obişnuite, prin explicaţii strict empirice. În concluzie, educaţia religioasă are obligaţia de a insufla copilului adevărurile de origine divină pe o cale potrivită cu formele lui de cunoaştere. Astfel putem afirma că rolului fundamental al învăţătorului în formarea calităţilor morale la şcolarul mic i se adaugă rolul preotului(profesorului de religie), slujitor al credinţei şi sfinţeniei, împreună cultivând credinţa şi atitudinea morală, sămânţa bună şi rodnică a toleranţei şi întrajutorării. De aceea trebuie să ne aplecăm cu grijă, cu delicateţe, cu răbdare, cu pricepere şi numai în cunoştinţă de cauză asupra educaţiei religioase a copiilor şi astfel s-o realizăm cu ştiinţă şi cu inimă.

DIDACTICĂ ŞI DIDACTICI_prof. Dana Şerban

LIBERTATEA LITERATURII

Conştient sau nu, omul a căutat întotdeauna să-şi manifeste libertatea sub toate aspectele pe care aceasta i le poate oferi. N-o să încep acum o disertaţie despre libertate. Voi vorbi despre literatură. Primul gând care mi-a rezonat la această idee a fost tocmai asocierea literaturii cu o manifestare a propriei libertăţi. Dacă e argumentată sau nu această asociere, se poate concluziona la finalul acestor rânduri.
Limba şi literatura română a fost şi este pentru mulţi care au trecut sau sunt în şcoală o disciplină apropiată de sufletul lor. Aşa îmi place să cred. Şi voi susţine acest lucru prin ceea ce înseamnă până acum o experienţă proprie.
Una din năzuinţele mele era aceea de a deveni profesor. Şi nu orice profesor, ci profesor de limba şi literatura română. E adevărat că această opţiune preferenţială se poate lega de multe elemente: de ataşamentul faţă de unii profesori, de apropierea şi chiar de harul avut faţă de o anumită disciplină şi de imaginile în care te regăseşti cel mai bine atunci când te vezi la catedră. Am avut şansa ca în şcoală să întâlnesc nişte oameni - profesori de limba şi literatura română - care mi-au insuflat iremediabil opţiunea serioasă pentru literatură, prin tot complexul pe care ar fi putut să mi-l dea mesajul transmis în timpul orelor dumnealor, şi nu numai. Nu ştiu dacă am reuşit sau voi reuşi vreodată să exprim aşa cum se cuvine mulţumirea ce ar trebui adusă acestor oameni, dar vreau doar să le spun că prin pilda profesională şi cea de viaţă şi-au lăsat amprenta dumnealor în existenţa şi în felul meu ulterior de a fi.
Ajunsă studentă, trecând şi prin momente de transformare puternică a societăţii, atât eu cât şi o bună parte dintre colegii mei parcă nu prea mai voiam să acceptăm ideea de a ajunge în învăţământ. Perspectiva materială nu prea fericită şi uşoara deteriorare, în conştiinţa generală, a imaginii de profesor, ne făcea să ne gândim la altceva. Pe de o parte rămânea strigătul interior care ne chema să vedem cum poate fi acel PROFESOR din noi la care visam cândva, dar pe de altă parte ceva ne făcea să ne gândim şi la alte oportunităţi care s-ar fi putut găsi pentru o perspectivă existenţială mai bună. Însă în cele din urmă, poate ca şi o acceptare a unei realităţi a pieţei muncii, mulţi dintre noi am intrat în plutonul dascălilor. Că atât am putut, atât ni s-a oferit sau o anumită chemare ori har ne-a chemat să slujim limba şi literatura română de la catedră, doar realizările sau urmele ce vor rămâne peste timp vor da într-un anume fel răspunsul la această întrebare. Rămân provocările responsabilităţii instruirii şi educaţiei tinerilor, ale menţinerii şi creşterii obligatorii a propriilor performanţe, ale adaptării la cerinţele momentului, alături însă de capcanele în care am putea cădea prin rutină, prin devalorizare în încercarea de a ne adapta şi a ne stabili un anume confort existenţial, pe care din păcate salarizarea nu prea-l permite, prin faptul că neîmplinirile şi frustrările ne-ar putea face să spunem, noi şi cei pe care-i slujim, că încercarea a eşuat. Dar odată ajunsă aici, atât timp cât voi sta, îmi asum să intru în conştiinţa elevilor într-un mod pozitiv, prin tot ceea ce fac. Şi aşa voi putea să găsesc un loc onorabil în acel pluton al dascălilor, de care spuneam.
Toată această pledoarie este a unui profesor începător. Ştiu că e o poziţie privilegiată prin forţa cu care vârsta ne poate ajuta să luăm decizii. Dar în acelaşi timp şi căutările sau frământările sunt pe măsură.
Ajunsă profesoară la un liceu cu un palmares şi un fond uman deloc de neglijat, am ocazia să văd, privind în oglinda elevilor mei, cum se mai vede limba şi literatura română şi profesorul de limba şi literatura română, dintr-o altă poziţie. Cea de la catedră. E drept, la nivel de nuanţă lucrurile sunt într-un anume fel schimbate, dar în ceea ce priveşte esenţa lor, îmi regăsesc scenariile de demult, materializate. Şi aşa, pot să spun, dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare, că literatura română este atractivă prin ineditul ei, prin faptul divers incitant pe care-l aduce, prin realitatea palpabilă pe care o dezvăluie, prin viziunea de ansamblu pe care ne-o oferă despre lume, cu ce are ea, natura şi oamenii săi şi prin apropierea de o formă mai descătuşată a ideii de spaţiu şi timp. Ştiu că între toate acestea, văzute şi simţite de la o oarecare distanţă şi cerinţele regăsite în planuri şi în programele de învăţământ există diferenţe, uneori supărătoare. Fiindcă se pot invoca în cerinţele didactice ale limbii şi literaturii române şi aspecte ce ţin de o aglomerare prea mare de date, de termeni şi noţiuni cam sofisticate pentru un limbaj comun, de o structură funcţională defectuoasă. Acestea sunt reversuri ale fiecărei meserii. Dar aici intervine talentul profesorului de a menţine prin toate mijloacele interesul treaz al celor cărora li se adresează. De a sări peste litera unor planuri sau programe de învăţământ şi de a intra în spiritul lor, ajungând, într-un fel sau altul, la sufletul elevilor săi. Se poate spune, însă, că într-o lume ce se vrea tot mai pragmatică, literatura face nu uşor faţă acelui interes imediat pe care elevii îl manifestă pentru disciplinele ce se vor opţiuni concrete pentru traiectoria viitoare a lor. Dar nu s-ar putea vorbi nici de o poziţie nefavorabilă, atâta timp cât limba şi literatura română este o disciplină obligatorie a examenului de bacalaureat.
Literatura se adresează în primul rând celor pasionaţi, cu o anumită chemare pentru tainele sale. Ceilalţi pot fi însă în permanenţă provocaţi şi pentru unii chiar este o alternativă pentru un anumit moment al existenţei lor. Atât pentru cei cu chemare, cât şi pentru ceilalţi, trebuie în permanenţă, tu, ca profesor, să le vii în întâmpinare.
Perfecţionarea şi desăvârşirea în ale limbii şi literaturii române, pe planul realizărilor personale este unul din principalele mele obiective, prin faptul că am absolvit un master, că am parcurs stadii ale perfecţionării didactice şi mai ales am încercat în permanenţă să ţin ridicată o anumită ştachetă a interesului şi a performanţei prin ceea ce înseamnă rigurozitate, exigenţă, dar mai ales înţelegere şi comunicare. Laturii ce ţine de realizările strict personale aş vrea să îi dau acum o mai mică semnificaţie. Aş vrea să subliniez mai cu seamă ce au însemnat împlinirile mele prin performanţele elevilor, prin regăsirea în atitudini şi în stări de spirit ale lor. Când se evaluează competenţe ale oamenilor se iau în considerare elementele măsurabile ale acestora. Ele se pot referi la note obţinute, distincţii, procente de promovabilitate, grade şi ierarhii parcurse. Însă există şi aspecte nemăsurabile, care prin necuantificarea lor atrage implicaţii date de subiectivism, filing, ataşament. Aceste aspecte fac parte şi ele din firea lucrurilor şi nu trebuie înlăturate. Poate un anume răsărit de soare surprins extraordinar prin cele mai nebănuite cuvinte de un elev la care te aşteptai cel mai puţin sau poate lacrima stânjenitoare ce se încăpăţâna să apară atunci când „durul” clasei se regăsea într-o anumită situaţie literară ori argumentele ce le pune în evidenţă personalitatea, în formare, aduse în situaţii limită, ca să nu mai vorbesc despre frumosul redescoperit de mine în fiecare an prin prisma sensibilităţii şi emoţiilor lor. Este o răsplată a muncii mai presus decât cele pecuniare, este o satisfacţie extraordinară şi sunt convinsă că numai cei din breaslă mă pot înţelege. Pentru asemenea situaţii înţelese dincolo de puterea cuvintelor, merită să fii acolo unde poţi să trăieşti toate acestea. Iar tu, ca dascăl eşti obligat a întări ideea că peste invidiile sau reacţiile unora, nelalocul lor, rămâne materializarea şi recunoaşterea unei pasiuni care chiar şi în cele mai pragmatice viziuni îşi poate găsi motivaţia.
Se pot spune multe, dar mă opresc aici lăsând să-mi fie judecată opţiunea pentru libertatea pe care mi-o oferă literatura.

Profesor, Dana Şerban

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI_insp. Camelia Voicu

OLIMPIADELE ŞI CONCURSURILE ŞCOLARE SUB SEMNUL CALITĂŢII

Prof. Camelia Voicu-inspector de specialitate ISJ Buzău

Olimpiadele şi concursurile şcolare, constituie un domeniu foarte sensibil al activităţii şcolare.
Cauzele acestui fapt sunt multiple şi anume:
- diplomele elevilor pot constitui piese de portofoliu ale profesorilor
- plasarea elevilor de liceu pe unul din primele locuri constituie o cale de admitere în învăţământul superior, de aceea în aceste condiţii, olimpiada capătă valenţe suplimentare aceea de acces către o instituţie de învăţământ superior.
La toţi aceşti factori se pot adăuga după caz, lipsa de experienţă în organizarea şi desfăşurarea unei astfel de competiţii cât şi tratarea cu multă uşurinţă a acestor concursuri de la care elevii şi părinţii aşteaptă foarte mult.
De aceea, se cade ca organizatorul să mediteze îndelung la organizarea şi desfăşurarea acestui tip de acţiune cât şi la implicaţiile pe termen lung pe care le poate avea atât la nivelul evoluţiei elevului cât şi pentru şcoală.
Analizând olimpiada ca proces specific al activităţii şcolare, poate fi definită sub aspectul intrărilor, al ieşirilor cât şi al plus-valorii înregistrate de către elevi, cu alte cuvinte poate fi privită sub aspectul calităţii.
Intrările sunt reprezentate de :
- elevi participanţi (nivel de studiu, clasă, etc.)
- documente reglatoare (metodologii, regulamente, etc.)
- documente de organizare (componenţa comisiei de organizare şi desfăşurare, liste cu elevi, repartizarea pe săli, afişajul, bugetul de timp alocat, etc.)
- programe şcolare de concurs
- conţinuturi recomandate
- subiecte de concurs
Ieşirile sunt reprezentate de :
- rezultatele obţinute de către elevi
- procese-verbale care atestă desfăşurarea în bune condiţii a etapelor olimpiadei
- borderouri de notare şi evaluare a elevilor
- contestaţii înregistrate
Ca orice proces, olimpiada şcolară trebuie să facă dovada unei plus-valori, aceasta fiind reprezentată de contribuţia în formarea elevilor, în dobândirea de noi competenţe de către aceştia.
Privită sub aspectul plus-valorii înregistrate, olimpiadele şcolare pot avea multiple valenţe formative cu ecouri în comportamentul şi evoluţia elevului.
În primul rând, olimpiadele şcolare, începând cu faza pe localitate, se desfăşoară într-o altă unitate de învăţământ, elevii făcând cunoştinţă cu o nouă şcoală.
Acest lucru ar putea fi valorificat atât pentru şcoală cât şi pentru elevi.
Pentru unitatea de învăţământ organizatoare, olimpiada şcolară poate fi un bun prilej de cunoaştere a acesteia, sub aspectul organizării, a rezultatelor obţinute, dotării, etc. De aceea, şcoala organizatoare poate oferi elevilor participanţi materiale informative, poate organiza un moment de vizitare al unităţii de învăţământ. Elevii vor aprecia acest moment care poate căpăta valenţele unei socializări, de intrare în atmosferă, de obişnuire cu spaţiul de examen. Dacă sunt elevi de gimnaziu, pe termen lung poate constitui un punct de reper în opţiunile personale privind alegerea unui liceu.
De asemenea, olimpiadele şcolare pot constitui un bun prilej de a obişnui elevii cu respectarea unor rigori în desfăşurarea unui concurs. Elevii se obişnuiesc cu tipurile de exerciţii, cu respectarea unui timp de lucru, cu rigorile unui concurs, cu conduita în timpul unui concurs.
În timpul desfăşurării olimpiadei, elevii au dreptul de a fi respectaţi, de a li se asigura toate condiţiile optime de lucru.
În ideea îmbunătăţirii continue a modului de organizare şi desfăşurare al olimpiadei, se impune aplicarea unor chestionare construite astfel încât să ofere un feed-back consistent din partea elevilor asupra unor aspecte ce ne interesează în mod deosebit. Pe lângă faptul că, prin chestionar, putem afla diverse aspecte privind organizarea şi desfăşurarea olimpiadei, calitatea subiectelor formulate, calitatea supravegherii realizate de către asistenţi, elevii se obişnuiesc să fie consultaţi, să contribuie prin opiniile lor la buna organizare în continuare a olimpiadelor şcolare.
Completarea chestionarului, rigorile ce trebuie respectate în această activitate, ideile pe care le expun, pot contribui din plin la formarea unei atitudini civice a elevilor, de prezentare şi susţinere a unei opinii.
De asemenea, este imperios necesar de a fi respectate opiniile elevilor, de a ţine cont de părerile lor în organizarea viitoarelor concursuri şi olimpiade şcolare.
Informaţiile culese din parcurgerea chestionarelor, trebuie să fie cuprinse în raportul care se încheie după finalizarea lucrărilor olimpiadei şi să constituie un reper în organizarea viitoarelor acţiuni de acest tip.
În acest mod, olimpiadele şcolare capătă alte dimensiuni, nu numai de verificare a nivelului de cunoştinţe a elevilor, de clasificare a lor în funcţie de punctajul obţinut, ci de implicarea activă în acţiuni dedicate lor.
În acest mod, elevul poate deveni un partener serios în organizarea acestor competiţii, în timp poate căpăta încredere în astfel de acţiuni. De aceea, noi cadrele didactice suntem datori să respectăm elevii, să-i tratăm ca pe veritabili parteneri, să-i evaluăm cu maximă seriozitate gândindu-ne la implicaţiile acestor acţiuni în planul personalităţii lor pe termen lung.

EVENIMENTE_insp. Maria Monalisa Pleşea

Le français - le défi des temps modernes

Dans le monde contemporain on entend de plus en plus un plaidoyer en faveur d’une langue de communication unique, un anglais simplifié, qui deviendrait une sorte de lingua franca du monde. Elle reussirait à favoriser une compréhension mutuelle des peuples, la mobilité des personnes, en particulier des travailleurs etc.
D’autre part, les francophones et les francophiles doivent combattre cette demarche car le « Le français doit être la langue du respect, » a déclaré M. de Villepin lors du dernier colloque de l’Alliance, « une nouvelle porte d’accès au Monde dans un environnement où la connaissance de plusieurs langues est de plus en plus nécessaire. Ensemble, nous défendons la diversité des regards et des langues ».
Donc, un rôle essentiel dans la lutte de promouvoir le français doivent avoir les enseignants de France, de Roumanie et d’ ailleurs. Premièrement, il est néccessaire de nous organiser dans des associations pour mettre en place des activités de large ampleur . Dans ce sens, les professeurs de français du Buzău ont bien répondu à l’invitation de fonder une filliale de l’ARPF, le 6 novembre 2009. La présence de Cedrin Frin, le représentant de la Maison d’édition Hatier – Didier, a été un point d’ attraction car il a présenté les nouveautés dans le domaine des méthodes pour l’ apprentissage du FLE. En plus, les proffesseurs présents ont reçu gratuitement une méthode de la part de la Maison, une stratégie très bénéfique pour l’ étude du français.
A l’ aide de l’ ARPF, les proffesseurs de français du Buzău qui sont membres ARPF ont bénéficié des cours gratuits de didactique du FLE, soutenus par Mme Cristina Grigore( le 5 décembre 2009), Mme Cristina Grigore et Mme Liliana Apostoiu( le 1 février 2010). Après trois ans de pause, les enseignants ont répondu à l’ appel dans un nombre de plus en plus grand: 25 participants au cours du mois de décembre et 54 en février.Les commentaires des participants ont confirmé l’intérêt des enseignants pour ce type de rencontre. C’est l’occasion idéale de rencontre des collègues, de parler des difficultés du métier, mais aussi de trouver des idées nouvelles, de nouveaux projets pour renouveler sans cesse son enseignement. L’ARPF, la filliale Buzău, a pour mission d’être la source de référence et le point de ralliement pour la communauté enseignante du secondaire. Elle souhaite aussi promouvoir la formation continue des enseignants et contribuer aux débats actuels en éducation.
Un autre événement organisé par L’Inspectorat Scolaire Départemental Buzău, La Maison du Corps Enseignant Buzău et L’Association Roumaine des Professeurs de Français pour la formation continue des proffesseurs du FLE est le colloque national avec une participation internationale Le français- le défi des temps modernes. Le colloque se veut un lieu rassembleur et d’ouverture sur les pratiques de l’enseignement du FLE en Roumanie et ailleurs. Le comité organisateur propose un programme unique où apprentissages, échanges et activités surprenantes sauront soutenir le but de promouvoir des méthodes / stratégies des meilleures pratiques dans l'enseignement du français et de développer le dialogue entre les générations d'enseignants, les enseignants de plusieurs pays francophones. Nous espérons que ce colloque sera pour tous l’occasion de se ressourcer en matière d’apprentissage et d’utilisation du FLE et qu’il deviendra, pour notre région, une tradition à maintenir pour les années à venir.
D’autre part, il ne faudrait pas oublier les autres acteurs impliqués dans le processus d’ apprentissage du FLE, les élèves. La filliale ARPF Buzău ainsi que les autres partenaires ont organisé de differents événements pour les motiver. Premièrement, nous avons organisé deux excursions à Bucarest au cadre du projet La Caravane de la Francophonie pour qu’ils connaissent mieux les institutions qui utilisent le français: L’ Institut Français, avec la Médiatheque, la Bibliothèque pour les enfants, la Librairie- café, le cinéma, etc. Le 29 octobre nous avons eu l’occasion extraordinaire de participer au Théâtre Odeon, à un spectacle unique – La cantatrice chauve d’ Eugène Ionesco, joué par des comédiens français. Les jeunes participants ont été vraiment émus et touchés par le décor, le jeu des comédiens, la fin surprise de la pièce.
A l’occasion des Journées Eugène Ionesco ( le 26 et 27 novembre 2010) les élèves ont eu l’ occasion de participer au concours dramatique en français et en roumain, avec des pièces de la dramaturgie d’ Eugène Ionesco. A l’occasion du centenaire de la naissance de l’écrivain Eugène Ionesco, le Rectorat d’Académie de Buzau a organisé, le 26 et le 27 novembre, les Journées Eugène Ionesco. Le symposium a eu deux sections, en roumain et en français, comportant des conférences et des essais des élèves de lycée, et la seconde - aussi des manifestations artistiques. Elles ont eu lieu au Lycée Alexandru Marghiloman Buzau selon un emploi du temps: jeudi, le 26 novembre 2009, la session des conférences en français, entre 10 et 12 heures; et celle des conférences en roumain; entre 15 et 17 h et vendredi, le 27 novembre 2009, section artistique, en français entre 10 et 12 heures et en roumain entre 13 et 15 heures.
La surprise de l’ événement a été la participation de la troupe de théâtre Le Petit Prince des étudiants de l’ Université Polytechnique de Bucarest. Ils ont écrit et joué spécialement pour le jeune public de Buzău la pièce „ Mourir un autre jour”. Le délire, la réalité, l’ amour, la douleur, la mort sont les couleurs qui peignent le paysage d’un avenir sinistre, dans le même sens que les pièces d’Eugène Ionesco.
Suite au visible succès du projet L’Atelier de la Francophonie déroulé au cours de l’année scolaire 2008-2009, on a constaté que les élèves apprécient les activités qui stimulent leur imagination, leur volonté et leur désir de gagner. Le Festival de la chanson francophone Francochanson (20 et 21 mars 2010) propose de diverses activités pour promouvoir la langue française par des chansons, des débats, des activités pratiques, des films et des reportages etc. Le festival comprendra deux sections: collège- 10-14 ans-soliste vocal, groupe vocal et lycée -15-18 ans-soliste vocal, groupe vocal. Les activités se dérouleront dans la salle du théâtre George Ciprian de Buzău. Le festival se propose de découvrir des nouveaux talents interprétatifs, d’encourager l’activité d’éducation musicale des jeunes, en leur offrant une alternative, de promouvoir la francophonie ou d’assimiler des éléments spécifiques à la langue et à la culture françaises, de développer la créativité et l’esprit de compétition.
Le concours de grammaire Orthofrançais a pour principal but de valorifier le potentiel intellectuel des jeunes scolaires, leur capacité d'apprendre une langue étrangère et de l'utiliser dans de divers contextes, à l’oral et à l’ écrit. Les sujets proposés aux différentes étapes du concours sont rédigés par des professeurs de FLE de Buzău et visent la connaissance des aspects gramaticaux. Il comprend trois parties: deux sujets contenant des exercices de langue (syntaxe, orthographe, vocabulaire) notés sur 30 chaque sujet et une expression écrite, notée sur 30.
Albert Camus a dit un jour : « Ma patrie, c'est la langue française. ». Voilà un nouveau argument pour les defenseurs de la langue française qui doivent unir leurs efforts pour démontrer que le monde sera uni dans la diversité ou il ne le sera pas! En effet, il faut remercier encore une fois tous les dirigeants des institutions françaises à Bucarest et les inspecteurs générales de l’Inspectorat Scolaire Départemental Buzău pour l’amabilité extraordinaire et pour l’ouverture à l’égard de ceux qui désirent vraiment la promotion du français en Roumanie et spécialement à Buzău.

Maria Monalisa Pleşea, Inspectrice de français, Buzău