MANAGEMENT ŞI MARKETING EDUCAŢIONAL_insp. Dorina Stănică

DIRECTOR SAU MANAGER?

Dorina Stănică,
inspector management ISJ Buzău

“E un principiu cunoscut că trebuie să înveţi să asculţi pentru a şti comanda.
De aceea, măiestria conducerii nu este un act, ci o deprindere” (Aristotel)

Ne aflăm într-un context social-economic care ne solicită complex, cerându-ne noi modalităţi de abordare a problemelor, noi stiluri comportamentale. Pentru ca să facem faţă cerinţelor urmează să utilizăm propriul potenţial creativ inventând în fiecare situaţie soluţii alternative originale. Competenţele necesare se diversifică şi de setul de achiziţii posedat de noi azi devine insuficient pentru un mod superior de a trata evenimentele, viaţa, semenii.
Evoluţia permanentă a rolului conducătorului de unitate şcolară din perspectiva managerială necesită noi abordări ale acesteia din punctul de vedere al directorului.
Ce pregătire şi ce competenţe trebuie să aibă un director de şcoală pentru a fi manager?
Un profesor recunoscut pentru rezultatele sale la clasă şi apreciat de colegii de cancelarie este managerul ideal? Sau este mai indicată o persoană din afara şcolii dar cu studii serioase de management educaţional?
Managerul reprezintă nu numai o profesie, instituită la diferite niveluri centrale, teritoriale sau locale. El reprezintă, în primul rând, o capacitate general umană de înţelegere globală, optimă şi inovatoare a problemelor educaţiei la nivel de sistem şi la nivel de proces.
Cultura managerială a organizaţiei şcolare reflectă capacitatea instituţiilor de învăţământ de a fi instanţe de spiritualitate. Cultura organizaţională a şcolii exprimă, în principiu, nevoia managerială de competenţă pedagogică, de performanţă pedagogică, validată la scară socială.
Contextul cultural în care evoluează managementul organizaţiei şcolare reflectă limitele impuse de decenii de planificare centralistă, de decizii dirijate. Toate acestea, reflectate în stilul de conducere, au dus la:
* Incapacitate de a formula o viziune globală asupra organizaţiei respective;
* Incapacitate de a lua decizii strategice inovatoare;
* Incapacitate de orientare spre problemele calităţii procesului de învăţământ;
* Neasumarea răspunderii faţă de performanţa instituţiei;
* Inconsistenţa spiritului întreprinzător, bazat pe improvizaţie în detrimentul profesionalismului;
*Instabilitatea stilului de conducere, generată de:
- absolutizarea liberalismului, care duce la toleranţă şi indisciplină;
- absolutizarea autoritarismului, care duce la rigiditate şi disciplină formală;
- absolutizarea democraţiei la nivelul tehnicilor consultative sau participative, care duce la eludarea responsabilităţilor individuale în favoarea deciziilor validate social;
* Marginalizarea componentei cognitive a culturii profesionale generată de:
- încrederea exagerată în tipul „managerului experimentat”;
- raportarea informaţiei la standarde medii, adaptabile doar la situaţii actuale şi la soluţii neproductive;
* Acceptarea declarativă a schimbărilor de tip inovator, din motive de natură:
- cognitivă (neînţelegerea importanţei schimbărilor strategice);
- politică (tendinţa de conservare a structurilor, evitarea competiţiei);
- afectivă (protejarea unor persoane, teama de conflicte);
* Neglijarea resurselor umane ale şcolii generată de:
- tentaţia birocratică;
- orientarea spre interesele personale în detrimentul celor organizaţionale;
- imposibilitatea dezvoltării unei culturi organizaţionale capabilă să susţină performanţa;
Cultura organizaţională a şcolii solicită avansarea unor valori manageriale certe, care concentrează norme pedagogice adaptabile la viaţa organizaţiei şcolare, care urmăresc definitivarea periodică a „viziunii” despre dezvoltarea instituţiei, prin acţiuni de restructurare şi de reformare proiectate în raport cu schimbările care au loc în societate. Totodată cultura organizaţională cuprinde conştientizarea nevoii permanente de educaţie managerială, concepută simultan ca instruire managerială, antrenament managerial, consultanţă managerială. Ea este îmbogăţită permanent prin proiectele educaţionale promovate la nivel de sistem şi de proces pentru ameliorarea activităţii după modele operaţionale consacrate deja. Proiectele de organizare operabile în şcoală trebuie să identifice cu prioritate coordonatele complexe ale mediului intern şi extern.

Repere conceptuale ale managerului în educaţie

1 managementul clasic, consideră că a conduce, a fi manager înseamnă a prevedea, a planifica, a organiza, a conduce, a coordona şi a controla.
2. managementul ştiinţific susţine utilizarea unei cercetări atente pentru a determina gradul optim de specializare şi de standardizare a sarcinilor de muncă, ceea ce va face ca subordonaţii să lucreze eficient.
3. managementul bazat pe resursele umane promovează ideea că oamenii reprezintă o resursă strategică pentru organizaţie.
4. managementul sistemic analizează organizaţia pe baza unor concepte sistemice, considerând şcoala ca sistem deschis ce ia în calcul caracterul ciclic al activităţii organizaţionale.
5. managementul contextual sau situaţional sugerează ideea ca există mai multe căi de a conduce, iar un stil de conducere eficient depinde de cerinţele situaţiei educaţionale concrete.

Conceptul de competenţă
Comparând diverse definiţii ale dicţionarelor cu ceea ce întâlnim în studiile din literatura de specialitate, putem prezenta noţiunea de competenţă ca pe un ansamblu structural-funcţional dinamic, constituit din: componente cognitive (cunoştinţe, informaţii, date, etc.), componente operaţionale (scheme de acţiune, algoritmi de lucru, tehnici de rezolvare a situaţiilor problematice, etc.) şi componente atitudinale concretizate în trăsături de caracter, comportamente şi calităţi ale personalităţii.

Competenţa vizează procesul care conduce la performanţă. De exemplu, dacă mediul profesional recunoaşte la o persoană, respectiv la cadrul didactic ce aspiră la funcţia de director/manager şcolar, că are capacitatea de a anima o reuniune (performanţă identificată), din acest fapt se subînţelege, în mod implicit, că persoana stăpâneşte şi alte capacităţi: de a rezolva conflicte interpersonale, de a lua cuvântul în public, de a regla intervenţiile diferiţilor participanţi, de a sintetiza, de a reformula.

Concluzii
· competenţa este produsă de un individ sau de un colectiv, într-o situaţie data;
· ea este denumită şi recunoscută social (validată direct prin mediul social);
· ea corespunde mobilizării în acţiune a unui anumit număr de resurse personale: cunoştinţe, practici, aptitudini, combinate într-un mod specific şi completate de mobilizarea resurselor mediului social;
· scopul este de a genera o performanţă predefinită.
· competenţa este văzută astăzi ca un răspuns în reglarea cerinţelor pieţii, axat pe o mai bună utilizare a resurselor şi pe implicarea actorilor sociali în căutarea de soluţii.
· formarea şi dezvoltarea competenţelor, în domeniul managerial, constituie un proces desfăşurat pe întreaga durată a carierei şi implică o formare specializată, realizată atât în cadrul organizaţiei cât şi în ansamblul mediului profesional şi social.

Profilul de competenta al managerului în educaţie
Managementul educaţional are în vedere realizarea obiectivelor strategice şi operaţionale ale instituţiei şcolare, îndeplinirea misiunii şcolii, expresie a viziunii, ethosului şi culturii organizaţionale.
Relaţionarea eficientă a managerului şcolar în mediul educaţional sau în afara acestuia este garantată de dezvoltarea şi capacitatea de a folosi, în rezolvarea problemelor, următoarele categorii de competenţe:
1. competenţe de comunicare şi relaţionare;

2. competenţe psiho-sociale;

3. competenţe de utilizare a tehnologiilor informaţionale;

4. competenţe de conducere / coordonare şi organizare;

5. competenţele de evaluare;

6. competenţele de gestionare şi administrare a resurselor;

7. competenţe care vizează dezvoltarea instituţională;

8. competenţele care vizează self-managementul.

COMPETENŢELE MANAGERIALE ÎN DOMENIILE FUNCŢIONALE SPECIFICE ORGANIZAŢIILOR EDUCAŢIONALE

1. În domeniul managementului :
- competenţa juridică
- competenţa psihopedagogică şi sociologică
- competenţa economico-financiară şi administrativ –gospodărească
- competenţa managerială (generală şi educaţională)
- competenta culturală
- competenţa socio-morală
2. În domeniul procesului educaţional
- munca în echipă pentru proiectarea, implementarea, evaluarea curriculum-ului naţional şi a curriculum-ului la decizia şcolii;
- respectarea intereselor, opţiunilor elevilor;
- realizarea unei diagnoze corecte;
- cunoaşterea culturii organizaţionale;
- rezolvarea conflictelor;
- formarea şi motivarea personalului didactic;
- monitorizarea procesului de învăţământ;
- realizarea parteneriatului cu familia şi cu întreaga comunitate
3. În domeniul resurselor umane şi financiare
· planificarea necesarului de resurse umane;
· recrutarea şi selecţia de personal (nedidactic şi didactic auxiliar);
· integrarea, orientarea şi utilizarea personalului;
· dezvoltarea şi formarea personalului;
· evaluarea, promovarea şi recompensarea personalului;
· transferul şi disponibilizarea personalului (prin pensionare, demitere sau concediere).
4. În domeniul comunicării şi relaţiilor publice
* comunicare (orală şi scrisă)
* elaborarea strategiilor manageriale
* reprezentare (internă şi externă)
* managementul resurselor umane (motivare, antrenare, încurajare, sfătuire, gestionarea conflictelor, etc.)

Concluzii
* Funcţia de director al unei unităţi şcolare într-un mediu dinamic, în care schimbările se succed din ce în ce mai rapid, solicită din partea acestuia un profil de competenţă complex;
* Directorii ar trebui să fie promotorii schimbării în educaţie, fapt ce reclamă din partea acestora un ataşament remarcabil pentru şcoală şi valorile educaţiei;
* Deşi mulţi directori au parcurs forme de pregătire specifică, în managementul educaţiei nu se poate vorbi încă de o profesionalizare a funcţiei de director din motive care ţin de individ sau de sistem;
* Este evidentă necesitatea pregătirii manageriale pentru directori, nevoia de formare continuă şi o politică bine articulată în ceea ce priveşte selecţia şi pregătirea managerilor, având în vedere tendinţa mondială de profesionalizare a managerilor şcolari;
* Alături de pregătirea teoretică ar trebui să existe şi o pregătire practică ce s-ar putea realiza prin parcurgerea unor stagii de pregătire în instituţii în care se practică un management profesionist şi eficient;
* Evaluarea directorilor pe post ar trebui să fie mai specifică, folosindu-se mai multe instrumente de evaluare, dincolo de fişa clasică de autoevaluare;
* Eficienţa managerială ar trebui răsplătită corespunzător printr-o retribuţie stimulativă şi care, în orice caz, să depăşească cel mai mare salariu din instituţia respectivă .

Bibliografie:
1. Sorin Cristea – Managementul organizaţiei şcolare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 2004
2. Ioan Ţoca – Management educaţional, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 20073. Jinga Ion - Conducerea învăţămîntului. Manual de management educaţional - Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 1993