EXEMPLE DE BUNE PRACTICI_Prof. dr. Rodica Lazarescu

O ALTFEL DE LANSARE (exemplu de bune practici)

prof. dr. Rodica Lăzărescu
Colegiul Naţional „Ion Creangă” Bucureşti

Când realizările celor doi mari G (bătrânul Gutenberg şi bogatul Gates) sunt într-o acerbă concurenţă, când pagina tipărită nu mai incită, ci sperie şi dezorientează generaţia obişnuită să lectureze (cumplit barbarism!) MS-urile eliptice nu numai de subiect şi predicat, ci şi (vai!) de litere şi de semne de punctuaţie şi de grafie, când în liceu se organizează (underground!) concursul „cine termină şcoala fără să fi citit vreo carte”, rolul bibliotecarului pare a fi o „imposibilă întoarcere”. Şi totuşi…
La întrebarea „Cum îţi alegi o carte?”, unii tineri afirmă că urmează recomandarea profesorilor, alţii, pe cea a părinţilor sau a prietenilor. Sunt şi tineri ce admit că îşi aleg cărţile la întâmplare, după titlu sau chiar după culoarea şi după ilustraţiile de pe copertă.
Se impune ca aceşti tineri să fie treziţi din visare, iar dacă vechile metode nu mai dau rezultate, trebuie să se caute altele noi, care răspund nevoilor imediate, oferă feedback, dezvoltă creativitatea şi gândirea critică, independentă, au caracter activ-participativ, stimulează cross-curricularitatea (interdisciplinaritatea). (conf. univ. dr. Valeriu Marinescu în prezentarea susţinută în cadrul simpozionului internaţional Lectura – modalitate de armonizare interculturală, organizat de Colegiul Naţional „Ion Creangă” din Bucureşti în aprilie 2009).
Constatare corectă şi îndemn oportun. O altfel de metodă de atragere spre lectură experimentăm, în colaborare cu edituri de prestigiu, la colegiul nostru: prezentarea unor cărţi sub forma punerii în scenă, a lecturii dramatizate.
Pentru exemplificare, am ales lansarea colecţiei 15, 16, 17, 18 şi a primelor două titluri ale acesteia (Slam de Nick Hornby şi Zodia îndrăgostiţilor de Giulia Carcasi) apărute la Editura Humanitas.
Având drept protagonişti tineri de vârsta liceenilor noştri – Sam, abia ieşit din copilărie, şaisprezece ani (Slam), Carlo şi Alice, optsprezece ani, aflaţi în preajma bac-ului (Zodia îndrăgostiţilor), dar, mai ales, abordând subiecte, unele tabu, care îi preocupă pe adolescenţi (Slam: Sam face exact chestia aia de care se tem îngrozitor toţi părinţii – The Times; Zodia îndrăgostiţilor: Povestea lor e un ping-pong sentimental printre SMS-uri trimise în orele plicticoase ţinute de profii frustraţi, predicile interminabile ale părinţilor şi bancurile nesărate ale amicilor – Vanity Fair), cele două romane prezentate sunt puternic ancorate în realitatea de azi, la care fac în permanenţă trimitere. Sam este un pasionat al skateboardingului şi un fan declarat al lui Tony Hawk, renumit skater (Chestia e că nu prea am cu cine să vorbesc despre ce se mai întâmplă cu mine. Aşa că vorbesc cu Hawk. Mă rog, cu posterul lui, pe care l-am agăţat la mine-n cameră.). Carlo şi Alice ascultă muzica lui Vasco Rossi ori a formaţiei Phantom Planet.Exploatând aceste atuuri ale celor două romane, în colaborare cu editura, am organizat o lansare în timpul căreia imaginea, fundalul sonor, lectura dramatizată, şi, nu în ultimul rând, recuzita au făcut „digerabile” prezentările susţinute de Iustina Croitoru (coordonatorul colecţiei) şi de prof. Elisabeta Roşca (de la Colegiul German „Goethe”) şi au stârnit interesul participanţilor.

Decorul a constituit un punct forte al activităţii: un fragment din începutul romanului Slam, precizarea naratorului privind înţelesul termenului role, a fost lipit pe panouri, pe pereţi (Probabil nu toţi sunteţi skateri, aşa că trebuie să vă spun ceva de pe-acum, ca să n-avem probleme. Role = skateboarding. Nu spunem niciodată skateboarding, de obicei, aşa că asta e singura dată când folosesc acest cuvânt în toată povestea. Aşa că, dacă o să mă tot vedeţi în capul vostru pe role, e stupizenia voastră.), în vreme ce un altul, de punere în temă, a fost împărţit spectatorilor de eleva care îl interpretează pe Sam (Nicoleta Luciu) (Deci lucrurile mergeau binişor. Aş spune chiar că se întâmplau chestii bune de vreo şase luni încoace.
• De exemplu: mama scăpase de Steve, iubitul ei naşpa.
• De exemplu: doamna Gillett, profa mea de arte şi design, mă luase deoparte după oră să mă întrebe dacă m-am gândit să fac colegiul de artă.
• De exemplu: învăţasem vreo două şmecherii pe role, brusc, după ce m-am făcut de râs săptămâni întregi.
Şi pe lângă toate astea, o cunoscusem pe Alicia.).În timpul lecturii, pe un ecran au rulat imagini cu Tony Hawk, iar prezenţa plăcilor a întregit atmosfera.

Preambulul celui de-al doilea roman a fost proiectat pe ecran şi citit de prof. Cecilia Barbu (coordonatoarea echipei de teatru), iar lectura fragmentelor a fost asigurată de elevii Andreea Rotaru şi Bogdan Chiripuci, pe un fundal sonor cu muzică interpretată de Vasco Rossi.

MANAGEMENT ŞI MARKETING EDUCAŢIONAL_insp. Dorina Stănică

DIRECTOR SAU MANAGER?

Dorina Stănică,
inspector management ISJ Buzău

“E un principiu cunoscut că trebuie să înveţi să asculţi pentru a şti comanda.
De aceea, măiestria conducerii nu este un act, ci o deprindere” (Aristotel)

Ne aflăm într-un context social-economic care ne solicită complex, cerându-ne noi modalităţi de abordare a problemelor, noi stiluri comportamentale. Pentru ca să facem faţă cerinţelor urmează să utilizăm propriul potenţial creativ inventând în fiecare situaţie soluţii alternative originale. Competenţele necesare se diversifică şi de setul de achiziţii posedat de noi azi devine insuficient pentru un mod superior de a trata evenimentele, viaţa, semenii.
Evoluţia permanentă a rolului conducătorului de unitate şcolară din perspectiva managerială necesită noi abordări ale acesteia din punctul de vedere al directorului.
Ce pregătire şi ce competenţe trebuie să aibă un director de şcoală pentru a fi manager?
Un profesor recunoscut pentru rezultatele sale la clasă şi apreciat de colegii de cancelarie este managerul ideal? Sau este mai indicată o persoană din afara şcolii dar cu studii serioase de management educaţional?
Managerul reprezintă nu numai o profesie, instituită la diferite niveluri centrale, teritoriale sau locale. El reprezintă, în primul rând, o capacitate general umană de înţelegere globală, optimă şi inovatoare a problemelor educaţiei la nivel de sistem şi la nivel de proces.
Cultura managerială a organizaţiei şcolare reflectă capacitatea instituţiilor de învăţământ de a fi instanţe de spiritualitate. Cultura organizaţională a şcolii exprimă, în principiu, nevoia managerială de competenţă pedagogică, de performanţă pedagogică, validată la scară socială.
Contextul cultural în care evoluează managementul organizaţiei şcolare reflectă limitele impuse de decenii de planificare centralistă, de decizii dirijate. Toate acestea, reflectate în stilul de conducere, au dus la:
* Incapacitate de a formula o viziune globală asupra organizaţiei respective;
* Incapacitate de a lua decizii strategice inovatoare;
* Incapacitate de orientare spre problemele calităţii procesului de învăţământ;
* Neasumarea răspunderii faţă de performanţa instituţiei;
* Inconsistenţa spiritului întreprinzător, bazat pe improvizaţie în detrimentul profesionalismului;
*Instabilitatea stilului de conducere, generată de:
- absolutizarea liberalismului, care duce la toleranţă şi indisciplină;
- absolutizarea autoritarismului, care duce la rigiditate şi disciplină formală;
- absolutizarea democraţiei la nivelul tehnicilor consultative sau participative, care duce la eludarea responsabilităţilor individuale în favoarea deciziilor validate social;
* Marginalizarea componentei cognitive a culturii profesionale generată de:
- încrederea exagerată în tipul „managerului experimentat”;
- raportarea informaţiei la standarde medii, adaptabile doar la situaţii actuale şi la soluţii neproductive;
* Acceptarea declarativă a schimbărilor de tip inovator, din motive de natură:
- cognitivă (neînţelegerea importanţei schimbărilor strategice);
- politică (tendinţa de conservare a structurilor, evitarea competiţiei);
- afectivă (protejarea unor persoane, teama de conflicte);
* Neglijarea resurselor umane ale şcolii generată de:
- tentaţia birocratică;
- orientarea spre interesele personale în detrimentul celor organizaţionale;
- imposibilitatea dezvoltării unei culturi organizaţionale capabilă să susţină performanţa;
Cultura organizaţională a şcolii solicită avansarea unor valori manageriale certe, care concentrează norme pedagogice adaptabile la viaţa organizaţiei şcolare, care urmăresc definitivarea periodică a „viziunii” despre dezvoltarea instituţiei, prin acţiuni de restructurare şi de reformare proiectate în raport cu schimbările care au loc în societate. Totodată cultura organizaţională cuprinde conştientizarea nevoii permanente de educaţie managerială, concepută simultan ca instruire managerială, antrenament managerial, consultanţă managerială. Ea este îmbogăţită permanent prin proiectele educaţionale promovate la nivel de sistem şi de proces pentru ameliorarea activităţii după modele operaţionale consacrate deja. Proiectele de organizare operabile în şcoală trebuie să identifice cu prioritate coordonatele complexe ale mediului intern şi extern.

Repere conceptuale ale managerului în educaţie

1 managementul clasic, consideră că a conduce, a fi manager înseamnă a prevedea, a planifica, a organiza, a conduce, a coordona şi a controla.
2. managementul ştiinţific susţine utilizarea unei cercetări atente pentru a determina gradul optim de specializare şi de standardizare a sarcinilor de muncă, ceea ce va face ca subordonaţii să lucreze eficient.
3. managementul bazat pe resursele umane promovează ideea că oamenii reprezintă o resursă strategică pentru organizaţie.
4. managementul sistemic analizează organizaţia pe baza unor concepte sistemice, considerând şcoala ca sistem deschis ce ia în calcul caracterul ciclic al activităţii organizaţionale.
5. managementul contextual sau situaţional sugerează ideea ca există mai multe căi de a conduce, iar un stil de conducere eficient depinde de cerinţele situaţiei educaţionale concrete.

Conceptul de competenţă
Comparând diverse definiţii ale dicţionarelor cu ceea ce întâlnim în studiile din literatura de specialitate, putem prezenta noţiunea de competenţă ca pe un ansamblu structural-funcţional dinamic, constituit din: componente cognitive (cunoştinţe, informaţii, date, etc.), componente operaţionale (scheme de acţiune, algoritmi de lucru, tehnici de rezolvare a situaţiilor problematice, etc.) şi componente atitudinale concretizate în trăsături de caracter, comportamente şi calităţi ale personalităţii.

Competenţa vizează procesul care conduce la performanţă. De exemplu, dacă mediul profesional recunoaşte la o persoană, respectiv la cadrul didactic ce aspiră la funcţia de director/manager şcolar, că are capacitatea de a anima o reuniune (performanţă identificată), din acest fapt se subînţelege, în mod implicit, că persoana stăpâneşte şi alte capacităţi: de a rezolva conflicte interpersonale, de a lua cuvântul în public, de a regla intervenţiile diferiţilor participanţi, de a sintetiza, de a reformula.

Concluzii
· competenţa este produsă de un individ sau de un colectiv, într-o situaţie data;
· ea este denumită şi recunoscută social (validată direct prin mediul social);
· ea corespunde mobilizării în acţiune a unui anumit număr de resurse personale: cunoştinţe, practici, aptitudini, combinate într-un mod specific şi completate de mobilizarea resurselor mediului social;
· scopul este de a genera o performanţă predefinită.
· competenţa este văzută astăzi ca un răspuns în reglarea cerinţelor pieţii, axat pe o mai bună utilizare a resurselor şi pe implicarea actorilor sociali în căutarea de soluţii.
· formarea şi dezvoltarea competenţelor, în domeniul managerial, constituie un proces desfăşurat pe întreaga durată a carierei şi implică o formare specializată, realizată atât în cadrul organizaţiei cât şi în ansamblul mediului profesional şi social.

Profilul de competenta al managerului în educaţie
Managementul educaţional are în vedere realizarea obiectivelor strategice şi operaţionale ale instituţiei şcolare, îndeplinirea misiunii şcolii, expresie a viziunii, ethosului şi culturii organizaţionale.
Relaţionarea eficientă a managerului şcolar în mediul educaţional sau în afara acestuia este garantată de dezvoltarea şi capacitatea de a folosi, în rezolvarea problemelor, următoarele categorii de competenţe:
1. competenţe de comunicare şi relaţionare;

2. competenţe psiho-sociale;

3. competenţe de utilizare a tehnologiilor informaţionale;

4. competenţe de conducere / coordonare şi organizare;

5. competenţele de evaluare;

6. competenţele de gestionare şi administrare a resurselor;

7. competenţe care vizează dezvoltarea instituţională;

8. competenţele care vizează self-managementul.

COMPETENŢELE MANAGERIALE ÎN DOMENIILE FUNCŢIONALE SPECIFICE ORGANIZAŢIILOR EDUCAŢIONALE

1. În domeniul managementului :
- competenţa juridică
- competenţa psihopedagogică şi sociologică
- competenţa economico-financiară şi administrativ –gospodărească
- competenţa managerială (generală şi educaţională)
- competenta culturală
- competenţa socio-morală
2. În domeniul procesului educaţional
- munca în echipă pentru proiectarea, implementarea, evaluarea curriculum-ului naţional şi a curriculum-ului la decizia şcolii;
- respectarea intereselor, opţiunilor elevilor;
- realizarea unei diagnoze corecte;
- cunoaşterea culturii organizaţionale;
- rezolvarea conflictelor;
- formarea şi motivarea personalului didactic;
- monitorizarea procesului de învăţământ;
- realizarea parteneriatului cu familia şi cu întreaga comunitate
3. În domeniul resurselor umane şi financiare
· planificarea necesarului de resurse umane;
· recrutarea şi selecţia de personal (nedidactic şi didactic auxiliar);
· integrarea, orientarea şi utilizarea personalului;
· dezvoltarea şi formarea personalului;
· evaluarea, promovarea şi recompensarea personalului;
· transferul şi disponibilizarea personalului (prin pensionare, demitere sau concediere).
4. În domeniul comunicării şi relaţiilor publice
* comunicare (orală şi scrisă)
* elaborarea strategiilor manageriale
* reprezentare (internă şi externă)
* managementul resurselor umane (motivare, antrenare, încurajare, sfătuire, gestionarea conflictelor, etc.)

Concluzii
* Funcţia de director al unei unităţi şcolare într-un mediu dinamic, în care schimbările se succed din ce în ce mai rapid, solicită din partea acestuia un profil de competenţă complex;
* Directorii ar trebui să fie promotorii schimbării în educaţie, fapt ce reclamă din partea acestora un ataşament remarcabil pentru şcoală şi valorile educaţiei;
* Deşi mulţi directori au parcurs forme de pregătire specifică, în managementul educaţiei nu se poate vorbi încă de o profesionalizare a funcţiei de director din motive care ţin de individ sau de sistem;
* Este evidentă necesitatea pregătirii manageriale pentru directori, nevoia de formare continuă şi o politică bine articulată în ceea ce priveşte selecţia şi pregătirea managerilor, având în vedere tendinţa mondială de profesionalizare a managerilor şcolari;
* Alături de pregătirea teoretică ar trebui să existe şi o pregătire practică ce s-ar putea realiza prin parcurgerea unor stagii de pregătire în instituţii în care se practică un management profesionist şi eficient;
* Evaluarea directorilor pe post ar trebui să fie mai specifică, folosindu-se mai multe instrumente de evaluare, dincolo de fişa clasică de autoevaluare;
* Eficienţa managerială ar trebui răsplătită corespunzător printr-o retribuţie stimulativă şi care, în orice caz, să depăşească cel mai mare salariu din instituţia respectivă .

Bibliografie:
1. Sorin Cristea – Managementul organizaţiei şcolare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 2004
2. Ioan Ţoca – Management educaţional, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 20073. Jinga Ion - Conducerea învăţămîntului. Manual de management educaţional - Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 1993

DIDACTICĂ ŞI DIDACTICI_instit. Rotăreci Cristina

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A ŞCOLARULUI MIC

Instit. Rotăreci Cristina
Şcoala “ C. Ivănescu”
Poşta Cîlnău, jud. Buzău

Educaţia reprezintă activitatea metodică şi practică prin care ne adresăm sufletului şcolarilor şi capacităţii lor de a asimila cunoştinţe. În acelaşi timp suntem preocupaţi cum trebuie să fie transmise cunoştinţele ca prin ele să le dezvoltăm raţiunea, voinţa şi sentimentul. În tot ceea ce facem noi, dascălii, dăruim o parte din sufletul nostru, din înţelepciunea noastră pentru a construi o “casă” durabilă, puternică, a cunoaşterii, a bucuriei, care să reziste în timp, dar treptat să o îmbogăţim, având de partea noastră experienţa, credinţa, dăruirea.
Educaţia religioasă contribuie la realizarea educaţiei integrale a omului, deoarece, proiectată cu pricepere şi interes, poate include educaţia intelectuală (prin informarea copiilor), educaţia estetică(sub aspect muzical, artistico-plastic), educaţia pentru timpul liber, etc.
Obiectivele educaţiei religioase sunt:
Cognitive-se referă la transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor de ordin religios;
Afective-se referă la transmiterea convingerilor, sentimentelor şi atitudinilor de iubire şi evlavie;
Psihomotorii-centrate pe formarea deprinderii de a se închina, de a folosi unele obiecte religioase şi de a săvârşi fapte bune.
Unele dintre sarcinile educaţiei religioase în şcoala primară rezidă în formarea bunului creştin, capabil de a cunoaşte şi a venera valorile sacre. Suntem creştini, prin integrarea noastră într-o tradiţie şi apoi prin Sfântul Botez, dar devenim creştini prin conduite învăţate zi de zi.
Activităţile de educaţie religioasă în şcoală pot fi organizate sub formă de: observări, lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, activităţi muzicale( învăţarea de cântece cu conţinut religios, audierea unor casete cu cântece religioase), activităţi artistico-plastice, activităţi practice, excursii, teatru de păpuşi, vizionări de filme.
Educaţia religioasă a şcolarului mic are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune. Copiii vor dobândi treptat anumite cunoştinţe despre învăţătura creştină, prin pilde sau mai bine zis prin acele învăţături de suflet transmise de preoţii bisericii ortodoxe, fiecare „învăţătură” având o puternică influenţă asupra dezvoltării elevilor în plan moral. Calităţile moralei creştine, care vor fi scoase în evidenţă sunt: bunătatea, răbdarea, compasiunea, toleranţa, respectul, cinstea, generozitatea, iertarea, optimismul, încrederea, bucuria în faţa „minunilor” vieţii.
Din fiecare categorie de activitate cuprinsă în planul de învăţământ desprindem aceste calităţi - în funcţie de mesajul care reiese din conţinutul fiecărei activităţi în parte - dar, poate, educaţia religioasă este cea care le scoate în evidenţă mai pregnant.
Din cea mai fragedă vârstă, copilul manifestă predispoziţie spre religiozitate; el e capabil de trăiri religioase, care nu poartă încă forma unei manifestări exterioare. Această predispoziţie se poate cultiva şi dezvolta în şcoala primară prin educaţie religioasă.
Religiozitatea copilului nu este identică cu cea a adultului. În copilărie, ea se bazează pe trăirile date de modul său “ religios “ de viaţă, iar la adult, pe o trăire intensă şi o atitudine spirituală.
Educaţia religioasă trebuie să înceapă din copilărie deoarece, fără aceasta, copilul creşte ascultând cel mult de legea morală naturală. Este cunoscut că, în copilărie, omul poate fi mai uşor influenţat religios - moral decât mai târziu, iar deprinderile bune formate în şcoală rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă.
În educaţia religioasă, este necesar ca profesorul să cunoască şi să ţină cont de etapele dezvoltării psiho-fizice a elevului.
În perioada micii copilării rolul hotărâtor în educaţia religioasă a copilului îl are familia pentru ca, mai târziu, programa de învăţământ şcolar să prevadă elemente de educaţie religioasă care au ca scop familiarizarea copiilor cu concepte religioase elementare. La vârsta şcolară mică, elevul este capabil să memoreze mecanic povestiri şi istorioare. Ţinând cont de acest lucru, ei pot fi învăţaţi diferite rugăciuni, poezii şi povestiri religioase adecvate vârstei. Mersul la biserică şi diferitele evenimente religioase cum ar fi: colindatul, cununiile, înmormântările pot constitui momente prielnice care trebuie valorificate în educaţia religios – morală a micului şcolar. El înţelege acum că rugăciunea este înălţarea gândului şi a sufletului către Dumnezeu, este momentul în care vorbim cu El, intrăm în legătură cu El, este legătura ce se realizează între Împărăţia cerului şi viaţa de pe pământ, între Dumnezeu şi creştinii Săi şi din care se naşte luminarea, înnoirea şi sfinţirea vieţii omului, este hrana de toate zilele a sufletului celui credincios.
Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă . Acum, copilul observă şi înregistrează actele religioase şi morale pe care le vede în familie şi în şcoală. Fondul sufletesc al copilului este nepervetit, de aceea el crede că tot ce face omul matur este bine. Rezultă deci faptul că părinţii, învăţătorii şi profesorul de religie sau preotul au datoria de a fi modele de comportament pentru copii şi de a nu sminti pe nici unul din ei.
Spre a i se insufla adoraţia Sfintei Treimi şi veneraţia faţă de lucrurile Sfinte, este necesară prezenţa elevului în Sfânta Biserică la desfăşurarea slujbelor religioase. Astfel, el învaţă să-şi facă în mod corect semnul crucii, cu împreunarea celor trei degete care semnifică Sfânta Treime, precum şi atitudinea pe care trebuie să o aibă atunci când se închină: pioşenie, seriozitate, oprirea din alte activităţi şi concentrarea gândului la Dumnezeu.
Educaţia religioasă îşi atinge scopul insuflându-i elevului o stare de religiozitate, adică de primire plină de încredere a fenomenului religios, şi nu de transformare a copilului într-un om al Bisericii, ceea ce pentru el, la această vârsta este cu neputinţă de realizat. Dacă mai târziu, în faza de preadolescenţă şi, îndeosebi în faza de adolescenţă, tânărul este apt să asimileze adevărurile credinţei pe cale raţională, trebuie să înţelegem de aici că la vârsta şcolară mică, calea lui de cunoaştere este preponderent intuitivă.
Deoarece copilul îşi pune nenumărate întrebări asupra lucrurilor care-1 înconjoară, învăţământul religios îi procură un sistem de explicaţii utile şi satisfăcătoare. Căci atâta vreme cât el se întreabă asupra misterelor lumii şi este lăsat să-şi răspundă singur la ele, rămâne în chip fatal într-o stare de pauperitate şi primitivitate, total nefavorabile pentru echilibrul şi cerinţele lui de dezvoltare.
Pentru un copil, nevoia de a-şi explica fenomenele pe care le sesizează este de o importanţă vitală. El vrea să ştie "De ce…?" şi "Pentru ce...?" lumea a fost întocmită ca atare. Acesta este un motiv puternic pentru ca religia să-i împărtăşească odată cu adevărurile de credinţă şi viziunea ei asupra lumii. Evident că această viziune va fi însuşită de micul elev pe calea intuiţiei care este facultatea lui mentală principală.
Pentru educarea religioasă a şcolarului mic se porneşte de la concret, şi anume de la fapte ale elevilor, bune sau mai puţin bune, care sunt analizate împreună cu profesorul, apelându-se întotdeauna la toleranţă şi iubirea aproapelui. Copiii nu fac fapte rele pentru că sunt răi din naştere, ei sunt tentaţi spre anumite acţiuni din necunoaştere, din dorinţa de a se remarca, de a-şi auzi vocea sau pur şi simplu din nevoia de a-şi descărca energia. De aceea, înainte de orice, se pune mare accent pe o formare caracteristică a copiilor prin care aceştia să dea dovadă de înţelegere faţă de colegii lor, de respect faţă de alţii cu care intră în contact, de dragoste pentru tot ce înseamnă creaţia lui Dumnezeu: oameni, natură, pământ.
Mintea elevului este mai receptivă la adevărurile credinţei, dacă ele sunt exprimate într-un chip mai plastic şi intuitiv. Naraţiunile din Vechiul şi Noul Testament sunt mai potrivite şi mai convingătoare pentru micul şcolar decât interpretarea şi analiza lor semantică.
Predarea religiei prin pilde care înveşmântează principiile ei, oferă copilului inteligibilitatea care îi este necesară, dar păstrează în acelaşi timp şi partea de taină fără de care principiile îşi pierd adâncimea şi puterea de sugestie. Sufletul copilului e deschis pentru miracol şi mister şi această aptitudine trebuie să i se respecte, ferindu-1 de explicaţii proprii numai omului matur. Religia fiind în esenţă un mister, se înţelege atunci că tactul pedagogic al profesorului trebuie să-l împărtăşească, păstrându-i întreaga prospeţime şi putere de sugestie. Este de importanţă primordială ca un copil să aibă cunoştinţa Domnului fără ca acesta să fie banalizat şi redus la nivelul lucrurilor obişnuite, prin explicaţii strict empirice. În concluzie, educaţia religioasă are obligaţia de a insufla copilului adevărurile de origine divină pe o cale potrivită cu formele lui de cunoaştere. Astfel putem afirma că rolului fundamental al învăţătorului în formarea calităţilor morale la şcolarul mic i se adaugă rolul preotului(profesorului de religie), slujitor al credinţei şi sfinţeniei, împreună cultivând credinţa şi atitudinea morală, sămânţa bună şi rodnică a toleranţei şi întrajutorării. De aceea trebuie să ne aplecăm cu grijă, cu delicateţe, cu răbdare, cu pricepere şi numai în cunoştinţă de cauză asupra educaţiei religioase a copiilor şi astfel s-o realizăm cu ştiinţă şi cu inimă.

DIDACTICĂ ŞI DIDACTICI_prof. Dana Şerban

LIBERTATEA LITERATURII

Conştient sau nu, omul a căutat întotdeauna să-şi manifeste libertatea sub toate aspectele pe care aceasta i le poate oferi. N-o să încep acum o disertaţie despre libertate. Voi vorbi despre literatură. Primul gând care mi-a rezonat la această idee a fost tocmai asocierea literaturii cu o manifestare a propriei libertăţi. Dacă e argumentată sau nu această asociere, se poate concluziona la finalul acestor rânduri.
Limba şi literatura română a fost şi este pentru mulţi care au trecut sau sunt în şcoală o disciplină apropiată de sufletul lor. Aşa îmi place să cred. Şi voi susţine acest lucru prin ceea ce înseamnă până acum o experienţă proprie.
Una din năzuinţele mele era aceea de a deveni profesor. Şi nu orice profesor, ci profesor de limba şi literatura română. E adevărat că această opţiune preferenţială se poate lega de multe elemente: de ataşamentul faţă de unii profesori, de apropierea şi chiar de harul avut faţă de o anumită disciplină şi de imaginile în care te regăseşti cel mai bine atunci când te vezi la catedră. Am avut şansa ca în şcoală să întâlnesc nişte oameni - profesori de limba şi literatura română - care mi-au insuflat iremediabil opţiunea serioasă pentru literatură, prin tot complexul pe care ar fi putut să mi-l dea mesajul transmis în timpul orelor dumnealor, şi nu numai. Nu ştiu dacă am reuşit sau voi reuşi vreodată să exprim aşa cum se cuvine mulţumirea ce ar trebui adusă acestor oameni, dar vreau doar să le spun că prin pilda profesională şi cea de viaţă şi-au lăsat amprenta dumnealor în existenţa şi în felul meu ulterior de a fi.
Ajunsă studentă, trecând şi prin momente de transformare puternică a societăţii, atât eu cât şi o bună parte dintre colegii mei parcă nu prea mai voiam să acceptăm ideea de a ajunge în învăţământ. Perspectiva materială nu prea fericită şi uşoara deteriorare, în conştiinţa generală, a imaginii de profesor, ne făcea să ne gândim la altceva. Pe de o parte rămânea strigătul interior care ne chema să vedem cum poate fi acel PROFESOR din noi la care visam cândva, dar pe de altă parte ceva ne făcea să ne gândim şi la alte oportunităţi care s-ar fi putut găsi pentru o perspectivă existenţială mai bună. Însă în cele din urmă, poate ca şi o acceptare a unei realităţi a pieţei muncii, mulţi dintre noi am intrat în plutonul dascălilor. Că atât am putut, atât ni s-a oferit sau o anumită chemare ori har ne-a chemat să slujim limba şi literatura română de la catedră, doar realizările sau urmele ce vor rămâne peste timp vor da într-un anume fel răspunsul la această întrebare. Rămân provocările responsabilităţii instruirii şi educaţiei tinerilor, ale menţinerii şi creşterii obligatorii a propriilor performanţe, ale adaptării la cerinţele momentului, alături însă de capcanele în care am putea cădea prin rutină, prin devalorizare în încercarea de a ne adapta şi a ne stabili un anume confort existenţial, pe care din păcate salarizarea nu prea-l permite, prin faptul că neîmplinirile şi frustrările ne-ar putea face să spunem, noi şi cei pe care-i slujim, că încercarea a eşuat. Dar odată ajunsă aici, atât timp cât voi sta, îmi asum să intru în conştiinţa elevilor într-un mod pozitiv, prin tot ceea ce fac. Şi aşa voi putea să găsesc un loc onorabil în acel pluton al dascălilor, de care spuneam.
Toată această pledoarie este a unui profesor începător. Ştiu că e o poziţie privilegiată prin forţa cu care vârsta ne poate ajuta să luăm decizii. Dar în acelaşi timp şi căutările sau frământările sunt pe măsură.
Ajunsă profesoară la un liceu cu un palmares şi un fond uman deloc de neglijat, am ocazia să văd, privind în oglinda elevilor mei, cum se mai vede limba şi literatura română şi profesorul de limba şi literatura română, dintr-o altă poziţie. Cea de la catedră. E drept, la nivel de nuanţă lucrurile sunt într-un anume fel schimbate, dar în ceea ce priveşte esenţa lor, îmi regăsesc scenariile de demult, materializate. Şi aşa, pot să spun, dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare, că literatura română este atractivă prin ineditul ei, prin faptul divers incitant pe care-l aduce, prin realitatea palpabilă pe care o dezvăluie, prin viziunea de ansamblu pe care ne-o oferă despre lume, cu ce are ea, natura şi oamenii săi şi prin apropierea de o formă mai descătuşată a ideii de spaţiu şi timp. Ştiu că între toate acestea, văzute şi simţite de la o oarecare distanţă şi cerinţele regăsite în planuri şi în programele de învăţământ există diferenţe, uneori supărătoare. Fiindcă se pot invoca în cerinţele didactice ale limbii şi literaturii române şi aspecte ce ţin de o aglomerare prea mare de date, de termeni şi noţiuni cam sofisticate pentru un limbaj comun, de o structură funcţională defectuoasă. Acestea sunt reversuri ale fiecărei meserii. Dar aici intervine talentul profesorului de a menţine prin toate mijloacele interesul treaz al celor cărora li se adresează. De a sări peste litera unor planuri sau programe de învăţământ şi de a intra în spiritul lor, ajungând, într-un fel sau altul, la sufletul elevilor săi. Se poate spune, însă, că într-o lume ce se vrea tot mai pragmatică, literatura face nu uşor faţă acelui interes imediat pe care elevii îl manifestă pentru disciplinele ce se vor opţiuni concrete pentru traiectoria viitoare a lor. Dar nu s-ar putea vorbi nici de o poziţie nefavorabilă, atâta timp cât limba şi literatura română este o disciplină obligatorie a examenului de bacalaureat.
Literatura se adresează în primul rând celor pasionaţi, cu o anumită chemare pentru tainele sale. Ceilalţi pot fi însă în permanenţă provocaţi şi pentru unii chiar este o alternativă pentru un anumit moment al existenţei lor. Atât pentru cei cu chemare, cât şi pentru ceilalţi, trebuie în permanenţă, tu, ca profesor, să le vii în întâmpinare.
Perfecţionarea şi desăvârşirea în ale limbii şi literaturii române, pe planul realizărilor personale este unul din principalele mele obiective, prin faptul că am absolvit un master, că am parcurs stadii ale perfecţionării didactice şi mai ales am încercat în permanenţă să ţin ridicată o anumită ştachetă a interesului şi a performanţei prin ceea ce înseamnă rigurozitate, exigenţă, dar mai ales înţelegere şi comunicare. Laturii ce ţine de realizările strict personale aş vrea să îi dau acum o mai mică semnificaţie. Aş vrea să subliniez mai cu seamă ce au însemnat împlinirile mele prin performanţele elevilor, prin regăsirea în atitudini şi în stări de spirit ale lor. Când se evaluează competenţe ale oamenilor se iau în considerare elementele măsurabile ale acestora. Ele se pot referi la note obţinute, distincţii, procente de promovabilitate, grade şi ierarhii parcurse. Însă există şi aspecte nemăsurabile, care prin necuantificarea lor atrage implicaţii date de subiectivism, filing, ataşament. Aceste aspecte fac parte şi ele din firea lucrurilor şi nu trebuie înlăturate. Poate un anume răsărit de soare surprins extraordinar prin cele mai nebănuite cuvinte de un elev la care te aşteptai cel mai puţin sau poate lacrima stânjenitoare ce se încăpăţâna să apară atunci când „durul” clasei se regăsea într-o anumită situaţie literară ori argumentele ce le pune în evidenţă personalitatea, în formare, aduse în situaţii limită, ca să nu mai vorbesc despre frumosul redescoperit de mine în fiecare an prin prisma sensibilităţii şi emoţiilor lor. Este o răsplată a muncii mai presus decât cele pecuniare, este o satisfacţie extraordinară şi sunt convinsă că numai cei din breaslă mă pot înţelege. Pentru asemenea situaţii înţelese dincolo de puterea cuvintelor, merită să fii acolo unde poţi să trăieşti toate acestea. Iar tu, ca dascăl eşti obligat a întări ideea că peste invidiile sau reacţiile unora, nelalocul lor, rămâne materializarea şi recunoaşterea unei pasiuni care chiar şi în cele mai pragmatice viziuni îşi poate găsi motivaţia.
Se pot spune multe, dar mă opresc aici lăsând să-mi fie judecată opţiunea pentru libertatea pe care mi-o oferă literatura.

Profesor, Dana Şerban

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI_insp. Camelia Voicu

OLIMPIADELE ŞI CONCURSURILE ŞCOLARE SUB SEMNUL CALITĂŢII

Prof. Camelia Voicu-inspector de specialitate ISJ Buzău

Olimpiadele şi concursurile şcolare, constituie un domeniu foarte sensibil al activităţii şcolare.
Cauzele acestui fapt sunt multiple şi anume:
- diplomele elevilor pot constitui piese de portofoliu ale profesorilor
- plasarea elevilor de liceu pe unul din primele locuri constituie o cale de admitere în învăţământul superior, de aceea în aceste condiţii, olimpiada capătă valenţe suplimentare aceea de acces către o instituţie de învăţământ superior.
La toţi aceşti factori se pot adăuga după caz, lipsa de experienţă în organizarea şi desfăşurarea unei astfel de competiţii cât şi tratarea cu multă uşurinţă a acestor concursuri de la care elevii şi părinţii aşteaptă foarte mult.
De aceea, se cade ca organizatorul să mediteze îndelung la organizarea şi desfăşurarea acestui tip de acţiune cât şi la implicaţiile pe termen lung pe care le poate avea atât la nivelul evoluţiei elevului cât şi pentru şcoală.
Analizând olimpiada ca proces specific al activităţii şcolare, poate fi definită sub aspectul intrărilor, al ieşirilor cât şi al plus-valorii înregistrate de către elevi, cu alte cuvinte poate fi privită sub aspectul calităţii.
Intrările sunt reprezentate de :
- elevi participanţi (nivel de studiu, clasă, etc.)
- documente reglatoare (metodologii, regulamente, etc.)
- documente de organizare (componenţa comisiei de organizare şi desfăşurare, liste cu elevi, repartizarea pe săli, afişajul, bugetul de timp alocat, etc.)
- programe şcolare de concurs
- conţinuturi recomandate
- subiecte de concurs
Ieşirile sunt reprezentate de :
- rezultatele obţinute de către elevi
- procese-verbale care atestă desfăşurarea în bune condiţii a etapelor olimpiadei
- borderouri de notare şi evaluare a elevilor
- contestaţii înregistrate
Ca orice proces, olimpiada şcolară trebuie să facă dovada unei plus-valori, aceasta fiind reprezentată de contribuţia în formarea elevilor, în dobândirea de noi competenţe de către aceştia.
Privită sub aspectul plus-valorii înregistrate, olimpiadele şcolare pot avea multiple valenţe formative cu ecouri în comportamentul şi evoluţia elevului.
În primul rând, olimpiadele şcolare, începând cu faza pe localitate, se desfăşoară într-o altă unitate de învăţământ, elevii făcând cunoştinţă cu o nouă şcoală.
Acest lucru ar putea fi valorificat atât pentru şcoală cât şi pentru elevi.
Pentru unitatea de învăţământ organizatoare, olimpiada şcolară poate fi un bun prilej de cunoaştere a acesteia, sub aspectul organizării, a rezultatelor obţinute, dotării, etc. De aceea, şcoala organizatoare poate oferi elevilor participanţi materiale informative, poate organiza un moment de vizitare al unităţii de învăţământ. Elevii vor aprecia acest moment care poate căpăta valenţele unei socializări, de intrare în atmosferă, de obişnuire cu spaţiul de examen. Dacă sunt elevi de gimnaziu, pe termen lung poate constitui un punct de reper în opţiunile personale privind alegerea unui liceu.
De asemenea, olimpiadele şcolare pot constitui un bun prilej de a obişnui elevii cu respectarea unor rigori în desfăşurarea unui concurs. Elevii se obişnuiesc cu tipurile de exerciţii, cu respectarea unui timp de lucru, cu rigorile unui concurs, cu conduita în timpul unui concurs.
În timpul desfăşurării olimpiadei, elevii au dreptul de a fi respectaţi, de a li se asigura toate condiţiile optime de lucru.
În ideea îmbunătăţirii continue a modului de organizare şi desfăşurare al olimpiadei, se impune aplicarea unor chestionare construite astfel încât să ofere un feed-back consistent din partea elevilor asupra unor aspecte ce ne interesează în mod deosebit. Pe lângă faptul că, prin chestionar, putem afla diverse aspecte privind organizarea şi desfăşurarea olimpiadei, calitatea subiectelor formulate, calitatea supravegherii realizate de către asistenţi, elevii se obişnuiesc să fie consultaţi, să contribuie prin opiniile lor la buna organizare în continuare a olimpiadelor şcolare.
Completarea chestionarului, rigorile ce trebuie respectate în această activitate, ideile pe care le expun, pot contribui din plin la formarea unei atitudini civice a elevilor, de prezentare şi susţinere a unei opinii.
De asemenea, este imperios necesar de a fi respectate opiniile elevilor, de a ţine cont de părerile lor în organizarea viitoarelor concursuri şi olimpiade şcolare.
Informaţiile culese din parcurgerea chestionarelor, trebuie să fie cuprinse în raportul care se încheie după finalizarea lucrărilor olimpiadei şi să constituie un reper în organizarea viitoarelor acţiuni de acest tip.
În acest mod, olimpiadele şcolare capătă alte dimensiuni, nu numai de verificare a nivelului de cunoştinţe a elevilor, de clasificare a lor în funcţie de punctajul obţinut, ci de implicarea activă în acţiuni dedicate lor.
În acest mod, elevul poate deveni un partener serios în organizarea acestor competiţii, în timp poate căpăta încredere în astfel de acţiuni. De aceea, noi cadrele didactice suntem datori să respectăm elevii, să-i tratăm ca pe veritabili parteneri, să-i evaluăm cu maximă seriozitate gândindu-ne la implicaţiile acestor acţiuni în planul personalităţii lor pe termen lung.

EVENIMENTE_insp. Maria Monalisa Pleşea

Le français - le défi des temps modernes

Dans le monde contemporain on entend de plus en plus un plaidoyer en faveur d’une langue de communication unique, un anglais simplifié, qui deviendrait une sorte de lingua franca du monde. Elle reussirait à favoriser une compréhension mutuelle des peuples, la mobilité des personnes, en particulier des travailleurs etc.
D’autre part, les francophones et les francophiles doivent combattre cette demarche car le « Le français doit être la langue du respect, » a déclaré M. de Villepin lors du dernier colloque de l’Alliance, « une nouvelle porte d’accès au Monde dans un environnement où la connaissance de plusieurs langues est de plus en plus nécessaire. Ensemble, nous défendons la diversité des regards et des langues ».
Donc, un rôle essentiel dans la lutte de promouvoir le français doivent avoir les enseignants de France, de Roumanie et d’ ailleurs. Premièrement, il est néccessaire de nous organiser dans des associations pour mettre en place des activités de large ampleur . Dans ce sens, les professeurs de français du Buzău ont bien répondu à l’invitation de fonder une filliale de l’ARPF, le 6 novembre 2009. La présence de Cedrin Frin, le représentant de la Maison d’édition Hatier – Didier, a été un point d’ attraction car il a présenté les nouveautés dans le domaine des méthodes pour l’ apprentissage du FLE. En plus, les proffesseurs présents ont reçu gratuitement une méthode de la part de la Maison, une stratégie très bénéfique pour l’ étude du français.
A l’ aide de l’ ARPF, les proffesseurs de français du Buzău qui sont membres ARPF ont bénéficié des cours gratuits de didactique du FLE, soutenus par Mme Cristina Grigore( le 5 décembre 2009), Mme Cristina Grigore et Mme Liliana Apostoiu( le 1 février 2010). Après trois ans de pause, les enseignants ont répondu à l’ appel dans un nombre de plus en plus grand: 25 participants au cours du mois de décembre et 54 en février.Les commentaires des participants ont confirmé l’intérêt des enseignants pour ce type de rencontre. C’est l’occasion idéale de rencontre des collègues, de parler des difficultés du métier, mais aussi de trouver des idées nouvelles, de nouveaux projets pour renouveler sans cesse son enseignement. L’ARPF, la filliale Buzău, a pour mission d’être la source de référence et le point de ralliement pour la communauté enseignante du secondaire. Elle souhaite aussi promouvoir la formation continue des enseignants et contribuer aux débats actuels en éducation.
Un autre événement organisé par L’Inspectorat Scolaire Départemental Buzău, La Maison du Corps Enseignant Buzău et L’Association Roumaine des Professeurs de Français pour la formation continue des proffesseurs du FLE est le colloque national avec une participation internationale Le français- le défi des temps modernes. Le colloque se veut un lieu rassembleur et d’ouverture sur les pratiques de l’enseignement du FLE en Roumanie et ailleurs. Le comité organisateur propose un programme unique où apprentissages, échanges et activités surprenantes sauront soutenir le but de promouvoir des méthodes / stratégies des meilleures pratiques dans l'enseignement du français et de développer le dialogue entre les générations d'enseignants, les enseignants de plusieurs pays francophones. Nous espérons que ce colloque sera pour tous l’occasion de se ressourcer en matière d’apprentissage et d’utilisation du FLE et qu’il deviendra, pour notre région, une tradition à maintenir pour les années à venir.
D’autre part, il ne faudrait pas oublier les autres acteurs impliqués dans le processus d’ apprentissage du FLE, les élèves. La filliale ARPF Buzău ainsi que les autres partenaires ont organisé de differents événements pour les motiver. Premièrement, nous avons organisé deux excursions à Bucarest au cadre du projet La Caravane de la Francophonie pour qu’ils connaissent mieux les institutions qui utilisent le français: L’ Institut Français, avec la Médiatheque, la Bibliothèque pour les enfants, la Librairie- café, le cinéma, etc. Le 29 octobre nous avons eu l’occasion extraordinaire de participer au Théâtre Odeon, à un spectacle unique – La cantatrice chauve d’ Eugène Ionesco, joué par des comédiens français. Les jeunes participants ont été vraiment émus et touchés par le décor, le jeu des comédiens, la fin surprise de la pièce.
A l’occasion des Journées Eugène Ionesco ( le 26 et 27 novembre 2010) les élèves ont eu l’ occasion de participer au concours dramatique en français et en roumain, avec des pièces de la dramaturgie d’ Eugène Ionesco. A l’occasion du centenaire de la naissance de l’écrivain Eugène Ionesco, le Rectorat d’Académie de Buzau a organisé, le 26 et le 27 novembre, les Journées Eugène Ionesco. Le symposium a eu deux sections, en roumain et en français, comportant des conférences et des essais des élèves de lycée, et la seconde - aussi des manifestations artistiques. Elles ont eu lieu au Lycée Alexandru Marghiloman Buzau selon un emploi du temps: jeudi, le 26 novembre 2009, la session des conférences en français, entre 10 et 12 heures; et celle des conférences en roumain; entre 15 et 17 h et vendredi, le 27 novembre 2009, section artistique, en français entre 10 et 12 heures et en roumain entre 13 et 15 heures.
La surprise de l’ événement a été la participation de la troupe de théâtre Le Petit Prince des étudiants de l’ Université Polytechnique de Bucarest. Ils ont écrit et joué spécialement pour le jeune public de Buzău la pièce „ Mourir un autre jour”. Le délire, la réalité, l’ amour, la douleur, la mort sont les couleurs qui peignent le paysage d’un avenir sinistre, dans le même sens que les pièces d’Eugène Ionesco.
Suite au visible succès du projet L’Atelier de la Francophonie déroulé au cours de l’année scolaire 2008-2009, on a constaté que les élèves apprécient les activités qui stimulent leur imagination, leur volonté et leur désir de gagner. Le Festival de la chanson francophone Francochanson (20 et 21 mars 2010) propose de diverses activités pour promouvoir la langue française par des chansons, des débats, des activités pratiques, des films et des reportages etc. Le festival comprendra deux sections: collège- 10-14 ans-soliste vocal, groupe vocal et lycée -15-18 ans-soliste vocal, groupe vocal. Les activités se dérouleront dans la salle du théâtre George Ciprian de Buzău. Le festival se propose de découvrir des nouveaux talents interprétatifs, d’encourager l’activité d’éducation musicale des jeunes, en leur offrant une alternative, de promouvoir la francophonie ou d’assimiler des éléments spécifiques à la langue et à la culture françaises, de développer la créativité et l’esprit de compétition.
Le concours de grammaire Orthofrançais a pour principal but de valorifier le potentiel intellectuel des jeunes scolaires, leur capacité d'apprendre une langue étrangère et de l'utiliser dans de divers contextes, à l’oral et à l’ écrit. Les sujets proposés aux différentes étapes du concours sont rédigés par des professeurs de FLE de Buzău et visent la connaissance des aspects gramaticaux. Il comprend trois parties: deux sujets contenant des exercices de langue (syntaxe, orthographe, vocabulaire) notés sur 30 chaque sujet et une expression écrite, notée sur 30.
Albert Camus a dit un jour : « Ma patrie, c'est la langue française. ». Voilà un nouveau argument pour les defenseurs de la langue française qui doivent unir leurs efforts pour démontrer que le monde sera uni dans la diversité ou il ne le sera pas! En effet, il faut remercier encore une fois tous les dirigeants des institutions françaises à Bucarest et les inspecteurs générales de l’Inspectorat Scolaire Départemental Buzău pour l’amabilité extraordinaire et pour l’ouverture à l’égard de ceux qui désirent vraiment la promotion du français en Roumanie et spécialement à Buzău.

Maria Monalisa Pleşea, Inspectrice de français, Buzău

CREAŢIE ŞI CREATIVITATE_înv. Carmen Oprea

Cercul de creaţie literară “Amiralii viselor”
Şcoala Stîlpu

Luminiţele copilăriei

Să fii prieten
Se sting suflările vântului
În negurile trecutului.
Se stinge sufletul meu
În noapte mereu …
S-a stins şi o stea:
E inima mea …
S-a stins de durere
Că nu pot avea ce ea cere .
De ce, oare de ce
Acum lumea e mai rece?
Poate că n-ar trebui să spun
Dar eu vă urez: Drum bun!
Drum bun! Spre ce?
Spre viaţa care trece .
Toţi suntem muritori,
Dar cu drept de visători .

Când viaţa ne va desparte
Cu toţi vom merge departe.
Oare cine-şi va aminti
Că odată şi noi am fost copii?
Copii, că am ştiut să glumim,
Să râdem şi prieteni să fim …
Copii, că viaţa ni se pare o bucurie
Şi nu ne întrebăm: Cum o să fie?
Cine-şi va aduce aminte
De aceste cuvinte?
Doar cei ce au vrut
SA FIM PRIETENI .
(Elena Cioc ~ cls. a VIII-a B)

Patria – mama

Se simte mirosul de grâne si de vii,
Râurile se prind despletite în zare,
Mierla cântă pe dealuri arămii,
Iar soarele răsare ca o chemare .
Suntem mai puternici decât am fost vreodată,
Suntem bogaţi, suntem inimă şi zbor .
Am făcut din Dunăre o vatră
Pentru fericirea copiilor din viitor .
Se ridică falnicii munţi ai ţării .
Acum, steaua noastră norocoasă ni se arată,
Suntem mai tineri ca neodihna mării,
Suntem mai puternici decât am fost vreodată .
(Falcă Violeta ~ clasa a VIII-a B)

Domnul Iisus

Colindă lumea-n lung şi-n lat,
Pe cei ce nu se ceartă, nu se bat .
El a venit în lume să ne-nveţe:
“Să faceţi fapte bune, nu tristeţe!”
El pentru noi s-a răstignit,
Ca să trăim ca El smerit .
(Sandu Ilie ~ cls. a III-a B)

Cocoşelul

Un cocoş striga cu fală:
- Măi, ce nepotriveală!
Uite, eu cât sunt de sus,
Pasări ca mine nu-s!

Dar de sus, din corcoduş,
Îi răspunde un guguştiuc:
- Te vezi mic, mic cât-un nod,
De la noi de-aici, din pod!

Cocoşelul îi răspunde:
- Cât un nod sunt? Unde?
Dar deodată, îl ia frigu':
- Cucuriguuu! Cucuriguuu!
( Antonio Cristea ~ cls. a IV-a B)

Dorul de mamă

Unii spun c-au înflorit perii,
Alţii zic c-au înfrunzit merii,
Doar dorul de casă
Nimeni n-a putut să-l vază .

Tot se duce mândrul dor
La căsuţa din pridvor
Şi se duce, tot se duce …
La măicuţa mea cea dulce .

Şi te văz maică bătrână
Torcând caierul de lână,
Şi te văz în prag râzând,
Nu te voi uita nicicând .
(Petruţa Miclea ~ cls. a IV-a B)

Iepuraşul

Iepuraşul,
Drăgălaşul,
Cum se scoală,
Strânge roua si se spală .

Ia o varză,
O mănâncă,
Şi mai ia vreo două încă,
Mai mustoase şi mai mari
Şi ia calea spre tufari .
(Cosmina Drăgoescu ~ grupa pregătitoare)

Poeziile mărului copt ~ Carmen Gabriela Oprea (înv. Şcoala Stîlpu)

De-as putea …

De-as putea
să mai mă nasc o dată râu,
rostogolindu-mă năvalnic peste vreme,
mereu alta, veşnic tot eu …
De-as putea
să mai mă nasc o dată râu .

De-aş putea
să mai mă nasc o dată copac,
să-mi simt ramurile sărutând pământul,
sub povara mugurilor, sub povara vântului …
De-aş putea
să mai mă nasc o dată copac .

De-aş putea
apune, făr-a şti vreodată c-am răsărit şi,
încolţind iarăşi prin mugurii mei,
să nu ştiu niciodată că, răsărind voi apune .
De-aş putea …

Aer cast

E-o lume plină de poveste,
A munţilor, cu-nalte creste,
Cu mit pastel de verde păduriu
Şi cu tăceri ca de pustiu ;
Norii parcă-s la ei acasă,
Pe stânci colţoase
Ceaţa o apasă,
Iar soarele mai jos, cuprinde
O-ntreagă viaţă şi aprinde
Făclii pe frunze rourate ;
Şi, pasul mi se pare greu
Înspre cetate ; dar urc
Cu inima-mpăcată
Că voi atinge crucea ridicată
În cinstea celora ca noi,
Care-au luptat
Şi-au devenit eroi ;
Mă mai opresc
Şi sufletu-mi deschid
Ca să adun tot aerul
Şi să-l inspir,
Dar mă cuprind emoţii,
Căci mă gândesc
Să-l respirăm cu toţii:
Chiar şi copiii şi nepoţii!
E aerul istoric şi curat,
Pe care cu osândă strămoşii l-au lăsat
Şi-n schimb, eu nu vă cer
Nimic, dar spun
Că-n orice munte, tainic
Bate un suflet de roman!

Invitaţie la ŞI …

Eu vă invit prieteni,
De vreţi, să fim colegi!
Şi-n viaţa asta cruntă
Să ne păstrăm întregi .

Şi, hai să fim prieteni,
Şi, hai să fim colegi,
Căci ura şi invidia
Sunt două cuvinte reci,
Goale pe dinăuntru,
Deci, în concluzie seci ;
Şi, hai să fim prieteni,
Şi, hai să fim colegi,
Căci Dumnezeu ne vede
Dacă ne spunem reci,
Şi condamnaţi la iad
Vom fi de-acum pe veci ;
Şi, hai să fim prieteni,
Şi, hai să fim colegi,
Urâtul şi cu răul
Să le-aruncăm în veci,
Lumina şi iubirea
Să nu mai poarte negi ;
Şi, hai să fim prieteni,
Şi, hai să fim colegi,
Şi, inima bucăţi, s-o împărţim
Chiar de n-avem prieteni,
Colegi, am vrea să fim! …
Căci după moarte
Viaţa n-o mai dregi,
Şi, hai să fim prieteni,
Şi, hai să fim colegi! …

Timp

Sunt călătorul
Gărilor fără de trenuri …
Duc pe umeri,
Asemeni vouă
O fărâmă de gravitate
Şi-n mână,
Valiza mea cu visuri .
Sunt călătorul
Peroanelor pustii …
Timpul,
Mă apropie de voi
Căci, tot privindu-vă,
Am început să vă semăn .

Adevărul

Dincolo de minciună si adevăr
ne păstrăm goi – meteahnă biblică,
gol ascuns de propria goliciune,
de ce mai există în afara fiinţei noastre,
ascunşi de nemişcarea aerului,
fiindcă ne vrem puri,
fiindcă suntem adevăraţi .
Mă reîntorc aici în ultimul refugiu
înainte de JUDECATA ;
nu mă priviţi cu ochi răi,
mai mult decât sunt nu am putut fi .
stau drept în faţa conştiinţelor voastre,
A MEA ŞI A VOASTRA,
curate şi tăioase,
dar mă închin gândurilor şi închipuirilor NOASTRE.

CREAŢIE ŞI CREATIVITATE_prof. Petre Constantinescu

IOAN ALEXANDRU – DULCE ET DECORUM EST PRO PATRIA MORI

Deloc întâmplător - una dintre cele mai elocvente mărturii în acest sens fiind chiar memorabilul său eseu, atât de sugestiv intitulat „Iubirea de patrie” (din volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1978, la Editura Dacia din Cluj-Napoca) – pentru Ioan Alexandru, Patria şi Patriotismul au conotaţii Ontologice şi Antropologice, „iubirea dintre părinte şi fiu” aflându-şi reflexul, cel mai firesc cu putinţă, în ... „iubirea (...) care se cheamă Patrie”.
Modernii – cum bine se ştie – au divagat enorm – şi nu întotdeauna cu (deplin) temei – asupra acestei realităţi eminamente spirituale, care este Sentimentul Erotic.
Când spunem aceasta, îl vizăm, de pildă, pe marele eseist francez Denis de Rougemont care – în „Iubirea şi Occidentul” – vorbeşte despre existenţa a nu mai puţin de trei mituri de această factură: cel erotic, semnificând iubirea păgână, iubirea împărtăşită dar nefericită, iubirea de iubire, iubirea de moarte, - întruchipată de povestea lui Tristan şi Isolda (pe care o cunoaştem datorită romanului lui Chretien de Troyes); iubirea ca aventură, izvodită şi întreţinută, însă, oricât ar putea părea de paradoxal, de aceeaşi mistuitoare sete de Absolut, şi al cărui simbol universal este fulgurantul Don Juan (imortalizat, mai întâi, de Tirso de Molina iar apoi, şi cu infinit mai multe valenţe artistice, de Moliere şi Mozart); în fine, iubirea creştină, iubirea ca Agappe, iubirea împlinită (prin căsătorie) (despre care grăiesc, cu puterea (plăsmuitoare a) Cuvântului – Logos, atâtea Texte Sfinte dar, cel mai pregnant, Epistolele Sfântului Apostol Pavel).
Ca de obicei, însă, teoreticienii creştinismului au înţeles infinit mai nuanţat decât noi, modernii, - firi văduvite de fiorul pe care doar comuniunea cu Sacrul ţi-l poate inocula – adevăratele semnificaţii simbolice ale Iubirii. Dintre toţi, poate că cel mai bine a izbutit să ni le dezvăluie, - de fapt, să ni le releve - şi nouă, ca pe o neistovită luare – aminte, Dionisie Areopagitul:
„Erosul, fie că-i zicem dumnezeiesc, fie îngeresc, fie mintal, fie sufletesc, fie fizic, (trebuie) să-l înţelegem ca pe o putere unificatoare şi înarticulatoare, care mişcă cele superioare spre purtarea de grijă a celor inferioare, iar pe cele de acelaşi fel spre reciprocitate în comuniune şi, la urmă, pe cele inferioare spre întoarcere la cele mai (...) înaintate”
(Dionisie Areopagitul: „Despre Numirile Dumnezeieşti”, Capitolul IV: „Despre Bine, Lumină, Frumuseţe, Iubire, Extaz, Râvnă (...)”, în volumul „Opere complete”, Editura Paideia, Bucureşti, 1996, pag. 152).
Aceasta pentru că Ontologicul şi Antropologicul îşi subsumează – în cea mai modelatoare armonie cu putinţă – Esteticul şi Eticul:
„ ... iubirea (...) şi erosul (...) au aceeaşi putere de unire şi (de) legare şi de amestecare cu Frumosul şi (cu) Binele (...) iar Frumosul şi Binele provin (...) din ele şi ţin pe cele de aceeaşi treaptă în comunicare reciprocă, dar şi mişcă pe cele dintâi spre purtarea de grijă a celor de al doilea şi întăresc pe cele de mai jos prin întoarcerea lor spre cele de mai sus”.
(Dionisie Areopagitul, vol. cit., pag. 150).
Este – acum – şi mai lesne de înţeles faptul că poetul Ioan Alexandru a fost nu doar un cunoscător profund al Sfintei Scripturi şi al operei Sfinţilor Părinţi, dar – mai ales – un trăitor neodihnit al tâlcului acestora. Iată de ce, Patria – şi, implicit, Patriotismul – era (u), pentru el, expresia unei Trinităţi; altfel spus, sinteza inefabilă a „trei mădulare”, după cum, atât de plastic, se exprimă el însuşi, în eseul citat. Altfel formulat, Patria este – ori ar trebui să fie, pentru noi, toţi – proiecţia telurică a Sfintei Treimi. Tot astfel cum este însăşi Fiinţa Umană, după cum ne-a învăţat Sfântul Grigore Palamas:
„Omul este icoana vie a Sfintei Treimi pe pământ. El are, de aceea, Minte, Cuvânt şi Duh”.
La Ioan Alexandru, vocaţia de cugetător creştin se întâlneşte – până la deplina contopire – cu vocaţia lirică, pe terenul cel mai fertil cu putinţă, al Mitosofiei, într-o metaforă de-a dreptul emblematică: „Patria Triadă”. Doar o astfel de viziune, de superioară înţelegere a Patriei face cu putinţă saltul în Cosmogonic: „ ... (ea) nu mai poate fi clintită din univers”.
Astfel de acorduri, imaculat celeste, fac – mai departe – lesne cu putinţă circumscrierea personalităţii lui Ioan Alexandru în spiritualitatea noastră naţională. Situând Patria sub semnul „purităţii” şi al „tainei”, Ioan Alexandru se circumscrie, în modul cel mai firesc, în primul dintre cei doi mari „poli spirituali” despre care au vorbit Mircea Eliade (în eseurile „Două tradiţii spirituale româneşti”, „Tradiţii universaliste în cultura română”, „Păstori, pribegi, haiduci”) şi Constantin Noica (în eseul „Suflet agrar sau suflet pastoral ?”).
Rememorarea trăsăturilor distinctive ale „agrarului” (care, să nu uităm nici o clipă acest detaliu semnificativ, - pentru că tocmai el are darul să confere personalităţii, activităţii şi operei lui Ioan Alexandru dimensiuni, semnificaţii universale, - corespunde „apolinicului”, despre care a vorbit marele filozof german Friedrich Nietzsce, în „Naşterea tragediei”) este, credem, de natură să ne edifice pe deplin:
„ ... conservatorismul (...), viziunea (...) romantică a istoriei, valorificarea exagerată a unui trecut şi (a) unor tradiţii nu totdeauna vrednice de laudă, aplecarea către emfază şi beţia de cuvinte, pseudo – eroismul, mistagogia şi patriotismul (...), provincialismul (...) spiritual şi cultural, atitudinea (...) lirică faţă de natură, femeie şi dragoste (...)”.
(Mircea Eliade: „Două tradiţii spirituale româneşti” – Conferinţă ţinută la Paris, în 3 iunie 1948; articol publicat în revista „România”, în numărul din iunie – iulie 1959; reprodus după volumul de publicistică „Împotriva deznădejdii”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992 pag. 18).
Iar toate acestea formează – după cum spune Ioan Alexandru – „izvorul şi realitatea inefabilă a (...) Patriei” (eseul „Pace şi comuniune”, în volumul citat).
Prin extensie – dar neexagerând în nici un fel – s-ar putea conchide că, în viziunea – deopotrivă lirică şi creştină – a lui Ioan Alexandru, Patria este Tărâmul Fermecat în care şi-a durat nemurirea Tinereţe fără Bătrâneţe şi Viaţă fără de Moarte. Sau, apropiindu-ne şi mai mult de terminologia biblică, am putea spune că, în această proiecţie mitosofică, a lui Ioan Alexandru, Patria este reeditarea, pe axa sincroniei, a acelei imponderabile sinteze care, pe axa diacroniei, a caracterizat doar actul Genezei, singura în care pot fi întâlnite laolaltă, coordonata Cosmogonică a Fiinţei şi Existenţei Umane sau, cum ar spune Mircea Eliade, conotaţiile (lor) de Axis Mundi şi (de) Imago Mundi („ ... a sădit o grădină în Eden, spre răsărit” – „Facerea”, 2, 8); latura Estetică şi (latura) Antropologică („ .. tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat” – „Facerea”, 2, 9); dimensiunea Ontologică, (dimensiunea) Gnoseologică şi (dimensiunea) Etică („ ... pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului” – „Facerea”, 2, 9).
Într-o formulare izvoditoare de o neţărmurită „pace şi comuniune”, Patria este, pentru Ioan Alexandru, „căldura familiei”, „ochii maicii”, „vorbirea laolaltă”, „bucuria de a-ţi aduce aminte”.
Aceasta pentru că Patria nu este, în reprezentarea pe cât de complexă pe atât de tulburătoare a lui Ioan Alexandru – o imagine – sinteză abstractă, ci dimpotrivă, o ... „realitate inefabilă” (eseul „Pace şi comuniune”, în volumul citat).
Dintr-o atare perspectivă, artistul nu-şi poate asuma decât o singură ipostază: aceea de „poet truditor”, de „poet al cetăţii”.
Este şi temeiul pentru care înclinăm să credem că, dacă ar fi cu putinţă circumscrierea personalităţii, activităţii şi operei lui Ioan Alexandru într-o singură formulă, Ideologică şi Estetică în acelaşi timp, ea nu ar putea fi alta decât aceea a Mesianismului Naţional şi Social, de veche tradiţie în cultura românească. Afinităţile spirituale ale lui Ioan Alexandru – mărturisite în modul cel mai natural cu putinţă – nu fac altceva decât să întemeieze o astfel de perspectivă: Mihai Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga. Nu întâmplător, tocmai acestor autentici Poeta Vates le-a dedicat Ioan Alexandru câteva dintre cele mai izbutite eseuri ale sale (reunite în volumul citat).

P.S.
„Lucrarea” de faţă nu este – şi nici nu s-a vrut a fi – un studiu exhaustiv consacrat poeziei lui Ioan Alexandru, ci doar un modest eseu prin care am încercat să surprindem câteva din permanenţele spirituale ale personalităţii, activităţii şi operei sale.

Prof. Petre Constantinescu
Colegiul Naţional „Spiru Haret”
Str. Italiană nr. 17
Sector 2Bucureşti

CREAŢIE ŞI CREATIVITATE_instit. Romica Andrei

„DOAMNELOR” DIN ÎNTREAGA ŢARĂ, UN MESAJ DE PRIMĂVARĂ

Stimate „DOAMNE” din întreaga ţară, bucuraţi-vă! Emanaţi primăvară! Uitaţi de griji şi de nevoi; nu uitaţi că primăvara seamănă cu voi.
Primăvara trezeşte natura la viaţă, voi treziţi setea de cunoaştere în sufletele copiilor!
Primăvara ne dezvăluie frumuseţea naturii, voi dezvăluiţi copiilor frumuseţea cărţilor, tainele cunoaşterii.
Primăvara se însoţeşte de flori multicolore, de ciripit de păsărele; voi sunteţi mereu înconjurate de „flori” – tot ce are omenirea mai de preţ – şi glasurile lor sunt asemenea ciripitului gureşelor vrăbii, larma lor este asemănătoare zumzetului albinelor, iar şcoala este asemenea stupului trezit la viaţă de primăvară.
Primăvara ne deschide ferestrele pentru a pătrunde în case lumina blândă a soarelui, voi deschideţi sufletele şi minţile copiilor pentru a pătrunde lumina cărţilor.
Primăvara dă viaţă naturii; voi sunteţi dătătoare de viaţă.
Primăvara ocroteşte mugurii şi îi face să rodească, voi ocrotiţi mugurii omenirii şi îi pregătiţi pentru a da roade mai târziu.
Primăvara se însoţeşte de soare – fără de care viaţa nu ar exista; voi vă însoţiţi de copii – fără de care omenirea nu ar exista.
Primăvara seamănă ogoarele, le udă şi le ajută să rodească; voi semănaţi cunoaşterea, o stimulaţi şi contribuiţi la dezvoltarea omului.
Primăvara seamănă bucurie în suflete; voi semănaţi bucurie în sufletele copiilor.
Aşa că, nu uitaţi, „DOAMNE” din întreaga ţară: bucuraţi-vă! Emanaţi primăvară! Uitaţi de griji şi de nevoi!
Nu uitaţi: PRIMĂVARA SEAMĂNĂ CU VOI!

Instit. Romica Andrei,
Şcoala cu cl. I-VIII „Ep. Dionisie Romano”, Buzău